10 ANI ÎN UE. Trăim bine: Salariile românilor s-au dublat. Preţurile au crescut mult mai puţin

Câştigurile românilor s-au dublat în cei 10 ani de când am aderat la Uniunea Europeană, iar preţurile au crescut doar cu 41% în aceeaşi perioadă. 
Ionut Tudorica - lun, 02 ian. 2017, 07:53
10 ANI ÎN UE. Trăim bine: Salariile românilor s-au dublat. Preţurile au crescut mult mai puţin

Câştigul mediu net pe economie cu care România intra în Uniunea Europeană era de 908 lei. Valoarea a fost înregistrată de Institutul Naţional de Statistică în noiembrie 2006, cu o lună înainte de aderare şi este mai relevantă decât câştigurile din decembrie care erau şi sunt şi azi influenţate de primele de Crăciun. Între timp, câştigul salarial mediu net a crescut la 2.094 lei (octombrie 2016).  

De la bănci la petrol. De la lohn la turism

În 2006, cel mai bine plătite meserii erau cele de intermedieri financiare – 2.343 lei, net -, iar cele mai prost plătite erau în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, 550 lei net, care de regulă însemnau lohn

Cel mai bine plătiţi angajaţi au devenit între timp cei din extracţia petrolului şi a gazelor naturale (5.737 lei, mediu net), iar cele mai mici salarii se dau în hoteluri şi restaurante (1.265 lei).

Salariul minim pe economie a crescut mai încet decât cel mediu.  În 2006 era de fixat la 330 de lei, iar acum este de 1250 lei, o creştere de 78,8%.

Cel mai mare angajator din 2006 avea aproape dublu muncitori decât cel mai mare angajator de azi. Dar numărul de salariaţi din economie a rămas constant.

Petrom era cel mai mare angajator privat în 2006, cu aproximativ 32.800 de angajaţi. După reduceri succesive de personal, OMV Petrom a coborât sub pragul de 15.000 de angajaţi,  iar astăzi e depăşit de lanţurile de magazine, care au ajuns în 2016 cel mai mare angajator privat, titlul fiind deţinut de Kaufland, cu 17.000 de angajaţi. 

Numărul total de angajaţi din economie nu a variat mult în aceşti zece ani. Anul acesta, efectivul de angajaţi a atins 4,7 milioane. În urcare de la 4,4 milioane în 2013, după criză. În 2006, potrivit INS, erau 4,66 milioane de salariaţi.

Preţurile

Preţurile de consum au crescut în intervalul de referinţă cu aproape 41%, potrivit indicelui de inflaţie calculat de Institutul Naţional de Statistică. La mărfurile alimentare avansul a fost de doar 23,52%. Pentru nealimentare, preţurile au crescut cu 51%, iar pentru servicii cu 52%.

Unele categorii de preţuri au scăzut. La imobiliare, de pildă, unde preţurile din 2006 erau superioare celor de acum. Dar evoluţia este explicabilă prin criza economică ce s-a declanşat în 2008, după ce bula imobiliară din SUA şi Europa a început să se spargă.

Altele s-au majorat mult peste indicele de inflaţie. De pildă, preţul benzinei, care era în jur de trei lei în 2006, acum fiind în jur de 5,1 lei, după ce în 2013-2014 era de aproximativ 6 lei.

În zece ani, PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare a crescut cu 32,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...