105 bănci din Statele Unite oferă conturi pentru afaceri cu marijuana

La început reticente faţă de aceste afaceri, instituţiile financiare par să-şi schimbe perspectiva.
Economica.net - joi, 14 aug. 2014, 08:14
105 bănci din Statele Unite oferă conturi pentru afaceri cu marijuana

Pentru cei care fac afaceri cu marijuana în Statele Unite, nimic nu arată în ce încurcătură se află precum industria bancară, notează Mashable. În timp ce creşte numărul statelor care aprobă vânzarea drogului uşor, la nivel federal marijuana este, încă, ilegală. Acest limbo legislativ a forţat multe afaceri să opereze în principal pe bază de bani gheaţă, pentru că băncile nu vor să-şi asume riscul de a prelua aceşti clienţi. Acest lucru ar putea fi, însă, pe cale să se schimbe.

„105 bănci şi alte instituţii financiare cu legături cu firmele care fac afaceri cu marijuana se află în state care reprezintă peste o treime din ţară”, a declarat Jennifer Shasky Calvery, director al Financial Crimes Enforcement Network în cadrul Treasury Department.

Băncile reprezintă sub 1% din totalul instituţiilor financiare din SUA, dar este un semn că aceste organizaţii încep să-şi schimbe mentalitatea legată de marijuana.

Citeşte articolul întreg pe Mashable.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul de la Budapesta nu exclude o intervenţie asupra preţului la carburanţi şi va discuta problema la întâlnirea de miercurea viitoare, a declarat ministrul Economiei, Marton Nagy, într-o......
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva ...
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...