175.000 de consumatori casnici au trecut în piaţa concurenţială de electricitate, în primul trimestru din 2018. Cât au câştigat la factură

După primul trimestru în care piaţa de energie electrică a devenit 100% liberalizatăpentru clienţii casnici, numărul celor care au trecut în piaţa concurenţială a crescut cu circa 175.000 şi a ajuns la aproape 1,19 milioane, potrivit datelor ANRE. Majoritatea sunt însă tot clienţi ai furnizorilor mari.
Mihai Nicuţ - mie, 04 iul. 2018, 20:50
175.000 de consumatori casnici au trecut în piaţa concurenţială de electricitate, în primul trimestru din 2018. Cât au câştigat la factură

Dacă în luna decembrie a anului trecut existau 1,015 milioane de consumatori casnici de energie electrică pe piaţa concurenţială, la finalul lunii martie, numărul acestora a ajuns la 1,189 milioane, conform ultimelor statistici ANRE.
Aşadar, în primele trei luni din 2018, aproape 175.000 de consumatori casnici au ales să schimbe furnizorul „clasic” (furnizor de ultimă instanţă-FUI) cu un alt furnizor sau sa schimbe contractul cu FUI de la care primea energie, şi să semneze un contract de furnizare de energie în regim concurenţial.

De altfel, potrivit datelor ANRE, FUI sunt cei care au luat cea mai mare „felie” din noua piaţă, deci majoritatea consumatorilor casnici care au trecut pe concurenţial fie au schimbat doar contractul fie au ales ca furnizor tot un FUI. La finalul lunii martie, din cei aproape 1,19 milioane de consumatori din segmentul concurenţial, 1,06 milioane primesc energie de la un FUI (Electrica, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, CEZ, E.ON)

Statisticile ANRE nu arată la care FUI sunt cei mai mulţi clienţi pe concurenţial dar, cel mai probabil este vorba despre Enel, companie care a avut o campanie agresivă, inclusiv în ceea ce priveşte preţurile oferite, pentru a atrage clienţi pe piaţa concurenţială. Compania ar putea anunţa, în următoarele luni, că a atins pragul de un milion de clienţi (casnici şi non-casnici) pe piaţa concurenţială.

Citeşte şi: 

Racordarea la reţeaua electrică se face mai repede şi mai ieftin, contorul nu se mai plăteşte. Regulament nou ANRE

ANRE prezintă şi preţurile medii plătite de consumatorii care au trecut în piaţa concurenţială, aşa că se poate aproxima cât au câştigat pentru că au părăsit regimul de serviciu universal, unde preţurile sunt mai mari.

Am ales pentru exemplificare tranşa clienţilor cu un consum cuprins între 1.000 şi 2.500 kWh pe an, deci între 80 şi 250 kWh lunar, grosier aproximat. Preţul mediu la nivelul întregii pieţe concurenţiale pentru casnicii care se încadrează în acest consum a fost, la nivel naţional, de 0,39 lei/KWh, fără certificate verzi, cogenerare, acciza şi TVA.
Preţul mediu de vânzare corespunzător fiecărei tranşe de consum s-a determinat ca medie ponderată a preţurilor practicate de către furnizori cu cantităţile furnizate de aceştia respectivei tranşe de consum pentru clienţii casnici, precizează ANRE.

În regim de serviciu universal (SU), adică situaţia în care sunt încă circa 7 milioane de clienţi casnici,cel mai mic preţ din ţară este cel din regiunea Bucureşti-Ilfov. La acea dată, preţul avizat de ANRE era de 0,45 lei/KWh, fără compomentele specificate mai sus.

Citeşte şi:

Bucureştenii au beneficiat de a doua cea mai mare scădere a preţului la electricitate din Europa, în 2017

Deci, doar comparând componenta de energie din factură, şi aceste două preţuri rezultă un câştig de cel puţin 13% pentru cei care au trecut în concurenţial. Spunem cel puţin din două motive.
Primul: comparaţia este făcută între preţul mediu ponderat pe toată piaţa concurenţială şi cel mai mic preţ de SU, care este în Bucureşti Ilfov. Spre exemplu, pentru un consumator din Moldova, diferenţa este mai mare pentru că preţul de SU este mai mare. Al doilea este simplu şi se referă la baza de calcul pentru TVA din facture finală care creşte economia pentru cel din concurenţial, pentru motivul că se aplică 19% la o sumă mai mică.

La fel de grosier, dacă vorbim despre sume absolute, câştigul pentru cei trecuţi în concurenţial a fost, în condiţiile explicate mai sus, de 7 bani pe KWh, ceea ce, la o factură de 150 kwh, înseamnă o economie de circa 10 lei pe lună

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...