A treia bandă reversibilă, pe Valea Oltului, ar putea fluidiza circulaţia până la finalizarea autostrăzii – Ioan Rus

Ministerul Transporturilor are în vedere crearea unei a treia benzi reversibile pe Valea Oltului (DN7 / E 81), pentru a fi uşurată circulaţia până la finalizarea autostrăzii, a declarat, marţi, ministrul de resort Ioan Rus, la Palatul Parlamentului.
Economica.net - mar, 12 mai 2015, 11:04
A treia bandă reversibilă, pe Valea Oltului, ar putea fluidiza circulaţia până la finalizarea autostrăzii - Ioan Rus

‘Pe Valea Oltului între proiectele critice identificate este cea de-a treia bandă reversibilă astfel încât să uşurăm circulaţia până când va fi gata autostrada care până o facem o să dureze vreo 4 ani’, a spus Rus.

Potrivit acestuia, banii pentru banda reversibilă vin de la bugetul de stat, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte DN1, şeful de la Transporturi a precizat că anul acesta începe construcţia variantelor ocolitoare care urmează să fie finalizate anul viitor.

‘Pe DN1 facem centurile, anul acesta. Dacă nu o să întârziem în fel de fel probleme administrative eu cred că se pot termina o parte anul acesta şi o parte anul viitor’, a arătat ministrul Transporturilor.

Potrivit ministrului Transporturilor, Master Planul de transport ar putea fi aprobat de către Comisia Europeană până la finalul lunii mai.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...