Acord de fuziune între Deutsche Boerse şi London Stock Exchange. Va fi cea mai mare bursă din Europa

Operatorii Burselor din Frankfurt (Deutsche Boerse) şi Londra (London Stock Exchange Group - LSE) au anunţat marţi în mod oficial că au ajuns la un acord de fuziune în urma căruia speră să realizeze economii de 450 milioane de euro (499 milioane de dolari), transmit DPA, Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 08:54
Acord de fuziune între Deutsche Boerse şi London Stock Exchange. Va fi cea mai mare bursă din Europa

Fuziunea va da naştere celui mare operator bursier european, capabil să concureze cu rivalii din SUA şi Asia, atât timp cât rivalele nu vor reuşi să atace acordul şi autorităţile de reglementare îl vor aproba. Este cel mai mare acord între doi operatori bursieri de când operatorul american Intercontinental Exchange Inc (ICE) a achiziţionat NYSE Euronext, în noiembrie 2013.

Sediul legal va fi în capitala Marii Britanii şi vor fi menţinute operaţiunile din Londra şi Frankfurt.

Acţionarii Deutsche Boerse urmează să deţină 54,4% din acţiunile noii entităţi, în timp ce acţionarii LSE vor controla restul de 45,6%. Cele două companii sunt evaluate la 30,5 miliarde de dolari.

Este a treia oară când operatorul bursier german încearcă să preia LSE. Precedentele încercări au eşuat în 2000 şi 2005.

Reducerile de costuri au reprezentat un element important care i-a determinat pe acţionarii celor două companii să accepte o fuziune, în condiţiile în care Intercontinental Exchange a confirmat că analizează o posibilă contraofertă pentru LSE.

Directorul general al Deutsche Boerse, Carsten Kengeter, va fi şeful noii entităţi, în timp ce preşedinte va fi Donald Brydon iar director financiar va fi David Warren.

‘Întărirea legăturilor dintre principalele centre financiare ale Europei, Frankfurt şi Londra, şi construirea unei reţele de-a lungul Europei, cu Luxemburg, Paris şi Milano, va întări pieţele europene de capital. Este o evoluţie logică pentru companiile noastre într-o industrie care se schimbă în mod fundamental’, a afirmat Kengeter.

Fuziunea dintre London Stock Exchange şi Deutsche Boerse va da naştere la patru mari companii de trading care vor devansa cu mult rivalii în termeni de valoare de piaţă şi amploare globală: ICE şi CME în SUA, LSE-DB în Europa şi Hong Kong Exchanges and Clearing în Asia.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 584,458 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a......
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Constructorul american de automobile electrice Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul ...
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Spania este ţara cu cea mai mare rată a şomajului din Europa, însă, pentru Sara Hernandez, un arhitect de sisteme informatice ...
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele ...