Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere din ultimele două luni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni cu cea mai mare creştere din ultimele două luni după ce preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat încrederea că va încheia un acord cu Congresul privind bugetul şi se va evita intrarea în vigoare a "vârfului fiscal".
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 19:26
Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere din ultimele două luni

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 2,2%, revenind de la cel mai redus nivel de după 3 august, atins săptămâna trecută, transmite Bloomberg.

„Este o veste bună. Riscul unei încetiniri puternice a economiei SUA a speriat piaţa. A fost un joc al negocierilor înainte de alegeri. Acum, ambele părţi sunt dispuse să se înţeleagă”, a declarat Bruno Ducros, manager de fonduri la compania CamGestion în Paris.

„Vârful fiscal” reprezintă un program în valoare de 607 miliarde de dolari care presupune majorări de taxe şi reducerea cheltuielilor publice care va intra automat în vigoare la 1 ianuarie dacă negocierile pentru tăierea deficitului bugetar vor eşua.

Acţiunile HSBC au crescut cu 3,8% după ce banca a anunţat negocieri de vânzare a unei participaţii de 9 miliarde de dolari la Ping An Insurance. Titlurile BP au urcat cu 3,6% în urma unei informaţii potrivit căreia grupul ar intenţiona o răscumpărare de acţiuni de 3,7 miliarde de lire sterline (5,9 miliarde dolari).

Titlurile Nokia au crescut cu 9%, după ce compania a anunţat că stocurile noului smartphone Lumia 920 s-au epuizat în Germania. Nokia a pus în vânzare Lumia 920, care foloseşte sistemul de operare Windows Phone 8, la începutul acestei lunii noiembrie.

Indicii naţionali au crescut pe toate bursele Europei Occidentale, cu excepţia Islandei.

Indicele londonez FTSE 100 a avansat cu 2,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,5%, iar CAC al bursei din Paris cu 2,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Românii simt că vine un an greu. Cei mai mulți opresc cheltuielile, majoritatea strâng bani pentru zile negre. Ce urmează
Românii simt că vine un an greu. Cei mai mulți opresc cheltuielile, majoritatea strâng bani pentru zile negre. Ce urmează
Majoritatea românilor afirmă ca taie din cheltuieli și că strâng bani atât cât pot pentru zile negre. Încrederea în economie nu arată deloc bine, iar anul 2026 are mari șanse să fie cel......
Kremlinul spune că perspectivele de pace nu sunt îmbunătăţite de schimbările Uniunii Europene şi Ucrainei la propunerile SUA
Kremlinul spune că perspectivele de pace nu sunt îmbunătăţite de schimbările Uniunii Europene şi Ucrainei la propunerile ...
Principalul consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, afirmă că modificările ...
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia ...
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie ...