Acţiunile Nuclearelectrica au scăzut cu 23%, anul acesta

Acţiunile Societăţii Naţionale Nuclearelectrica au scăzut cu 23,05% în acest an pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), reiese din datele operatorului pieţei de capital.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 06:08
Acţiunile Nuclearelectrica au scăzut cu 23%, anul acesta

În ultima lună, preţul acţiunilor acestei companii a scăzut cu 4,08%, iar în ultima săptămână cu 1,79%. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiunile Nuclearelectrica se cifrează la peste 20,8 milioane lei, în acest an.

Compania deţine o pondere de 1,11% din componenţa indicelui BET.

Societatea Naţională Nuclearelectrica a raportat o pierdere netă de 37,83 milioane de lei după primele şase luni ale acestui an, în condiţiile în care prelungirea duratei opririi planificate a Unităţii 1 Cernavodă a generat o scădere de 9% a veniturilor din vânzările de energie.

Anul trecut, în aceeaşi perioadă, compania raporta un profit net de 2,9 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, remis pe 12 august, veniturile din vânzarea energiei au scăzut cu 9% în principal pe fondul extinderii opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă din trimestrul II 2016, oprire care a avut o durată efectivă de 51 zile faţă de durata aproximativă normală de 30 de zile, fapt ce a determinat scăderea cantităţii de energie vândută cu 7,09% (aproximativ 367 GWh). Oprirea planificată din 2016 a avut o durată dublă comparativ cu cea din anul 2015 care a durat doar 24,8 zile.

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) este singurul producător de energie nucleară din România şi de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6, compania fiind înfiinţată în 1998.

În octombrie 2013, SNN a listat pe Bursa de Valori Bucureşti un pachet de 25.368.236 acţiuni nominative în formă dematerializată, ordinare, indivizibile şi liber negociabile, reprezentând 10% din capitalul social al societăţii. Valoarea nominală a unei acţiuni a fost de 10 lei. Acţiunile SNN au fost admise la tranzacţionare la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti în data de 4 noiembrie 2013, având simbol emitent ‘SNN’.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor lor în parlament şi au încercat să percheziţioneze sedii......
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează șeful Armatei
Elveția nu se poate apăra de un atac pe scară largă și trebuie să-și crească cheltuielile militare, avertizează ...
Elveţia nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă şi trebuie să îşi sporească cheltuielile militare, ...
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru 2026
Sectorul turismului din Croația se așteaptă pentru anul acesta la o creștere modestă și estimează o stabilizare pentru ...
Turismul croat înregistrează anul acesta o creştere modestă a înnoptărilor şi a sosirii vizitatorilor, în timp ce ...
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane ...