Administratorul unic al Arenei Naţionale va fi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement

Administratorul unic al Arenei Naţionale va fi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Economica.net - mar, 28 feb. 2017, 15:44
Administratorul unic al Arenei Naţionale va fi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 44 de voturi „pentru”, două abţineri şi niciun vot împotrivă.

În proiectul de hotărâre se menţionează că, în prezent, administrarea Arenei Naţionale este împărţită între Primăria Capitalei şi ALPAB, iar corespondenţa dintre cei doi administratori şi rezolvarea diverselor probleme ce pot apărea se desfăşoară prin intermediul Direcţiei Investiţii.

„Este o procedură greoaie, iar timpii de răspuns, pentru situaţii în care decizia trebuie luată cu operativitate, sunt mult prea lungi”, se arată în expunerea de motive.

Predarea obiectivului se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Municipalitatea precizează că prin Hotărârea de Guvern din 30 mai 2006 s-a aprobat trecerea Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport în administrarea CGMB.

În 27 iulie 2006, CGMB a hotărât ca ALPAB să preia în administrare Complexul Sportiv, fiind începute lucrările de reabilitare şi modernizare a Stadionului „Lia Manoliu”, care au fost finalizate în 8 august 2011.

Patru luni mai târziu, prin dispoziţie a primarului general, a fost numită Comisia de predare-preluare a Stadionului Naţional, din administrarea municipalităţii în cea a ALPAB, până la desemnarea unei firme de mentenanţă. Comisia nu a reuşit însă să îşi îndeplinească obiectivul, întrucât în acel moment nu era făcută recepţia finală a lucrărilor, aceasta fiind realizată abia în 16 decembrie 2014. În aceste condiţii, Arena Naţională a fost administrată atât de Primăria Capitalei, cât şi de ALPAB.

Tot marţi a fost aprobat şi proiectul de hotărâre privind costurile închirierii Arenei Naţionale pentru evenimente culturale şi sportive.

Astfel, pentru Campionatul intern de fotbal, Cupa Ligii şi Cupa României, precum şi pentru meciuri ale echipei naţionale, închirierea Arenei Naţionale costă 13.000 de euro/eveniment. Pentru campionatele de fotbal UEFA Champions League şi UEFA Europa League, preţurile sunt de 28.000 de euro, respectiv 23.000 de euro. Închirierea stadionului pentru un eveniment cultural costă 18.000 de euro, iar un eveniment special costă 30.000 de euro.

De asemenea, conform proiectului ce hotărâre, închirierea va funcţiona şi după următoarele tarife: pentru evenimente restrânse, care nu implică utilizarea gazonului şi spaţiilor din tribune – 15 euro/mp/lună, pentru spaţiile de birouri şi anexe pentru diverse activităţi – 2,5 euro/mp/lună, pentru serviciile de operare Stadion Arena Naţională – 10.000 de euro/meci (eveniment). Tariful pentru parcarea supraterană – 3 lei/oră/auto, pentru conferinţe de vânzări şi training-uri (în sală) – 100 de euro/oră/sală, pentru evenimentele sezoniere – 20 de lei/mp/zi, evenimente corporate – 500 de euro/oră, filmări private – 400 de euro/oră.

Biletul pentru un tur de stadion cu grup de minim 10 persoane costă 10 lei, iar biletul pentru un tur de stadion care cuprinde şi vestiarele costă 20 de lei. Accesul pe pista de atletism exterioară costă 10 lei/persoană/oră, iar un abonament cu maxim 10 şedinţe costă 80 de lei/persoană/lună.

Sumele încasate pentru evenimentele desfăşurate pe Stadionul Naţional vor constitui venituri proprii la ALPAB şi primăria Capitalei, iar contractele de închiriere pentru evenimente vor fi încheiate de către ALPAB. Preţurile vor fi actualizate anual.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...