Adrian Vasilescu (BNR): De ce au românii salarii mici

România stă foarte clab la capitolul productivitate, iar din această cauză vorbim şi despre salarii mici, a afirmat, duminică, la Realitatea TV, Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - Dum, 05 ian. 2014, 15:11
Adrian Vasilescu (BNR): De ce au românii salarii mici

‘Stăm foarte slab la capitolul productivitate. Avem una dintre productivităţile cele mai mici din Europa, iar din cauza aceasta avem şi salariile cele mai mici. Acest lucru ţine, în primul rând, de management. Sunt multe companii cu foarte puţini salariaţi, cu 2, 3 sau 4 salariaţi. Aşa-zise companii de bloc sau firme de apartament. Dacă ne uităm pe lista asta, vedem multe companii cu capital străin şi care fac cea mai mare parte a exporturilor ţării. Practic, cifra de exporturi a României este, astăzi, de patru ori şi jumătate mai mare decât orice realizare anuală de dinainte de 1989’, a menţionat oficialul BNR.

Adrian Vasilescu a menţionat, totodată, că, în ceea ce priveşte investiţiile străine din România, acestea au reprezentat mai degrabă o repatriere de profit.

‘Majoritatea investiţiilor străine la nivelul anului 2013 nu mai înseamnă bani veniţi de afară, ci repatriere de profit, în mare parte. Chiar dacă nu au mai venit bani de afară, investiţia străină, mult mai mică decât la nivelul anului 2000, când s-a cifrat la nouă miliarde de euro, este importantă. Acum cifra este cam la jumătate’, a precizat Vasilescu.

La jumătatea lunii decembrie 2013, ministrul-delegat pentru Buget, Liviu Voinea, declara că atractivitatea României ca teren pentru investiţiile străine directe /ISD/ nu a scăzut nici în perioada crizei, dar volumul acestora a scăzut din cauza repatrierii profiturilor în ultimii patru ani.

ISD au trei componente – aportul de capital, profitul reinvestit şi împrumuturile intra-firmă.

Potrivit lui Voinea, aportul de capital al investitorilor străini în sectorul nefinanciar, în primele nouă luni din 2013, este două ori mai mare decât în 2007.

În sectorul bancar, doar cerinţele de capitalizare crescută au compensat diminuarea profiturilor băncilor, iar investiţia străină directă în sectorul bancar a ajuns negativă în 2013, pe fondul dinamicii diferite a celor trei componente.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...