AFIR a publicat ghidurile finale pentru accesarea fondurilor nerambursabile acordate pentru investiţii în agricultură

Variantele finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanţarea investiţiilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 16:52
AFIR a publicat ghidurile finale pentru accesarea fondurilor nerambursabile acordate pentru investiţii în agricultură

‘Elaborarea ghidurilor reprezintă o etapă importantă în ceea ce priveşte construirea unei abordări noi a relaţiei dintre Agenţie şi beneficiari, iar propunerile pe care le-am primit în cadrul consultărilor au avut un rol foarte important. Modificările realizate au un singur scop: simplificarea accesării fondurilor! Am eliminat documentele şi condiţiile care au devenit redundante, am redus dimensiunea economică minimă a fermei mici pentru a permite cât mai multor fermieri să obţină sprijin financiar, dar am şi clarificat o serie de aspecte care au creat probleme în ghidurile anterioare. Acest tip de abordare va fi aplicat la sesiunile de proiecte pe care Agenţia le va lansa de acum înainte’, a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuţ Chesnoiu.

Potrivit unui comunicat al AFIR, remis marţi AGERPRES, ghidurile sunt valabile pentru sesiunea de primire a proiectelor din anul 2017 pentru investiţii în exploataţii agricole (submăsura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării) şi în exploataţii pomicole (submăsura 4.1a, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării), pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) şi pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării).

Totodată, au fost publicate şi Ghidurile finale pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol (submăsura 9.1) şi în sectorul pomicol (submăsura 9.1a), conform comunicatului.

Conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a procesului de selecţie, sesiunea de primire a proiectelor se va deschide după minimum şapte zile de la data publicării versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pe pagina de internet a AFIR, respectiv 25 aprilie, pentru Ghidurile aferente submăsurilor menţionate.

‘Precizăm că pe pagina de internet www.afir.info (secţiunea Investiţii PNDR) au fost publicate alături de versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului şi anexele aferente acestora, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanţare pe care beneficiarii le pot testa şi pregăti în vederea depunerii’, atrage atenţia AFIR.

Potrivit sursei citate, versiunile finale ale ghidurilor cuprind ultimele modificări legislative în domeniul dezvoltării rurale.

‘Versiunile finale ale ghidurilor cuprind ultimele modificări legislative în domeniul dezvoltării rurale. Astfel, în urma modificării HG 226/ 2015 privind stabilirea cadrului general de implementare al PNDR, pentru investiţiile care prevăd construcţii-montaj, proiectul tehnic de execuţie se avizează acum după semnarea contractului de finanţare de către AFIR. Pentru beneficiarii care au depus proiecte în sesiunile anterioare şi care nu au prezentat proiectul tehnic la data prevăzută în Notificarea AFIR, a fost eliminată restricţia cu privire la depunerea unui nou proiect DOAR în cadrul sesiunii continue a anului următor. La Solicitarea de acordare a scrisorii de garanţie, conform noilor reglementări, este necesar avizul favorabil al AFIR doar asupra unei achiziţii, faţă de prevederea anterioară, care stipula că este nevoie de avizul favorabil asupra procedurii de achiziţie prioritar majoritară’, conform AFIR.

În plus, ghidurile finale aduc simplificări ale condiţiilor de accesare, preluând clarificările cu privire la vârsta tânărului fermier, făcute ca urmare a modificării PNDR. Astfel, din punct de vedere al vârstei, se încadrează în definiţia tânărului fermier şef de exploataţie, inclusiv tânărul fermier care aplică o cerere de finanţare cu o zi înainte de cea de-a 41-a aniversare.

O altă simplificările priveşte corelarea între perioada de depunere a cererii unice pe suprafaţă la APIA şi deschiderea sesiunii de primire de proiecte finanţate prin PNDR. În practică, dacă în sistemul electronic nu se pot vizualiza înregistrările efectuate de solicitant în timpul campaniei de depunere a cererii unice de plată, fermierul poate face dovada acestor înregistrări printr-o adeverinţă emisă de APIA.

Alt exemplu de facilitare a accesului la fonduri este faptul că se vor accepta certificatele de formarea profesională eliberate de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA), precizează AFIR.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei....
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...