Agitaţie la sud de Dunăre. Preşedintele ales al Bulgariei anunţă că va dizolva parlamentul peste o săptămână

Preşedintele ales al Bulgariei, Rumen Radev, a anunţat, joi, că va dizolva parlamentul peste o săptămână.
Economica.net - joi, 19 ian. 2017, 09:48
Agitaţie la sud de Dunăre. Preşedintele ales al Bulgariei anunţă că va dizolva parlamentul peste o săptămână

Radev a câştigat detaşat alegerile în luna noiembrie, cu un scor de 59,4%, după o campanie în care s-a bazat pe o poziţie anti-imigraţie şi a afişat o atitudine favorabilă Rusiei. Victoria categorică a lui Rumen Radev, fost comandant în forţele aeriene bulgare, a fost urmată de demisia guvernului de centru-dreapta condus de premierul Boiko Borisov, candidatul susţinut de acesta reuşind să acumuleze doar 36,2% din voturi.

Rumen Radev a depus joi jurământul de învestire în funcţie şi va prelua preşedinţia în această duminică.

El a declarat, joi, că prima acţiune în calitate de preşedinte va fi dizolvarea parlamentului, numirea unui guvern interimar şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Mai aveţi o săptămână”, le-a spus Radev parlamentarilor, indicând că alegerile vor avea loc cel mai probabil pe 26 martie.

Analiştii au avertizat că ar putea urma o perioadă prelungită de instabilitate politică în Bulgaria, deoarece sunt şanse mici ca în urma alegerilor să rezulte o majoritate parlamentară capabilă să implementeze reformele necesare în justiţie şi în economie. Bulgaria este supusă monitorizării UE pe justiţie, ca şi România.

Te-ar mai putea interesa și
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite continuă să se confrunte joi cu efectele furtunii cu intensitate record din această săptămână, care a paralizat o mare parte din această ţară, informează Reuters....
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Berăria H a achiziționat cel mai mare sistem audio de tip install din România, susține un comunicat de presă al companiei ...
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit, platformă online din România dedicată vânzării și cumpărării de mașini, demarează o campanie prin care ...
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 ...