Airbus va prelua diviziaBombardier care produce avioanele serie C, până în luna iulie

Tranzacţia prin care grupul aeronautic european Airbus va achiziţiona o participaţie majoritară la CSeries Aircraft Limited Partnership, divizia grupului canadian Bombardier care produce şi vinde avioanele C-Series, ar putea fi finalizată până la Salonul aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, din această vară, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 19:08
Airbus va prelua diviziaBombardier care produce avioanele serie C, până în luna iulie

Aprobarea autorităţilor anti-trust va fi acordată mai devreme decât estimau cele două companii, deoarece nu există probleme legate de concurenţă, susţin sursele.

Finalizarea mai rapidă a acordului ar permite Airbus să înceapă să comercializeze avioanele C-Series alături de propriile sale modele din familia A320 la Farnborough, cel mai mare Salon aeronautic din lume, care începe în 16 iulie.

Deşi analiştii se aşteptau ca evenimentul care se desfăşoară în sud-vestul Londrei să fie dominat de Boeing, care urma să lanseze un nou avion de mărime medie, numit 797, se pare că firma americană va avea nevoie de mai mult timp pentru producerea acestui model.

În octombrie, Airbus a acceptat să achiziţioneze o participaţie majoritară la CSeries Aircraft Limited Partnership, divizia grupului canadian Bombardier care produce şi vinde avioanele C-Series. Tranzacţia nu generează costuri pentru Airbus, care obţine 50,01% din CSeries Aircraft Limited Partnership, au anunţat cele două companii.

Deşi Bombardier va pierde controlul diviziei, unde a investit şase miliarde de dolari pentru dezvoltarea avioanelor, asocierea cu Airbus va fi benefică datorită reducerilor de costuri şi a reţelei de vânzări mai bune.

Pentru avioanele cu 110 şi 130 de locuri, Bombardier nu avea nicio comandă în următoarele 18 luni, iar în SUA compania canadiană este ameninţată de o posibilă taxă vamală de 300% pentru avioanele serie C, în urma plângerilor Boeing.

Şeful Airbus, Tom Enders, a declarat că firma s-a oferit să asambleze unele aeronave destinate operatorilor aerieni americani la fabrica sa din Alabama, SUA, astfel încât Bombardier nu va mai putea fi acuzată că primeşte subvenţii de la statul canadian şi astfel face concurenţă neloială.

Avioanele serie C concurează cu Boeing 737 şi Airbus A320.

În februarie, Guvernul canadian a anunţat că acordă împrumuturi de 372,5 milioane de dolari canadieni (297 milioane de dolari SUA) pentru avioanele serie C şi un alt program aeronautic al Bombardier.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea liniei
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea ...
CFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările efective la cei aproape 43 de kilometri de cale ferată ar trebui să dureze......
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între 8.000 și 10.000 de lei
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între ...
Printr-un ordin dat de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală se atrage atenția asupra faptului că automatele ...
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul ...
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, vineri, ratingul Israelului, de la "AA minus" până la "A ...