Al treilea caz de infectare cu Zika în România, la un bărbat din Cluj-Napoca, întors dintr-o călătorie din R. Dominicană

Ministerul Sănătăţii confirmă al treilea caz de import de virus Zika în România, la un bărbat care a călătorit în Republica Dominicană.
Economica.net - joi, 28 iul. 2016, 07:37
Al treilea caz de infectare cu Zika în România, la un bărbat din Cluj-Napoca, întors dintr-o călătorie din R. Dominicană

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 ani care locuieşte la Cluj-Napoca şi care a călătorit în Republica Dominicană – zonă activă de transmitere a virusului Zika – în perioada 6-13 iulie. Bărbatul a avut un alt sejur în SUA în perioada 13-20 iulie şi a sosit în România pe 21 iulie, precizează MS.

Pe 22 iulie, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca cu simptome de febră şi erupţie tegumentară generalizată, iar pe 25 iulie probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, rezultatele care au ieşit miercuri dovedind prezenţa virusului Zika.

Ministerul Sănătăţii precizează că bărbatul este în afara oricărui pericol şi respectă recomandările făcute de medici şi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj.

Ministerul Sănătății apreciază în continuare că riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României e minim. Reamintim că virusul Zika nu se transmite pe calea aerului, nici prin contact cu un pacient infectat. Virusul Zika se poate transmite prin ințepătură de țânțar, dar și prin contact sexual.

Iată recomandările făcute de Ministerul Sănătății pentru românii care călătoresc în zone cu transmitere activă a virusului Zika:

Țânțarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Masurile care previn transmiterea prin intermediul ințepăturii de țânțar sunt:

  • Utilizarea substanțelor anti țânțari (conform indicațiilor de pe etichetă).
  • Purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a țânțarilor Aedes.
  • Plase contra țânțarilor sau aer condiționat în camera unde dorm.

Utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual.

Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înțepatură de țânțar.

Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultație de medicină călătorului înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului.

Ce trebuie să știe românii care revin din regiuni cu transmitere activă a virusului Zika

• Femeile insărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menționeze aceasta situație medicului care monitorizează sarcina.

• Pentru protecția fătului, bărbații care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată, sau să fie abstinenți până la finele sarcinii.

• Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele opt saptamani după revenire în țară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Daca apar simptome compatibile cu infecția cu virusul Zika, ar trebui să respecte abstinența/contacte sexuale protejate pentru cel puțin șase luni.

• Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului și au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire ar trebui să se prezinte la medical curant.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...