Alegeri SUA: Campania republicană recunoaşte prăbuşirea în sondaje a lui Donald Trump

Managerul campaniei republicane a recunoscut duminică prăbuşirea în sondaje a prezidenţiabilului Donald Trump, prin comparaţie cu avansul de 12 puncte procentuale înregistrat de rivala Hillary Clinton cu doar două săptămâni rămase până la ziua alegerilor, relatează DPA.
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 05:17
Alegeri SUA: Campania republicană recunoaşte prăbuşirea în sondaje a lui Donald Trump

„Suntem în urmă”, a declarat managerul Kellyanne Conway.

De asemenea, aceasta a explicat că democrata are un avantaj remarcabil, datorat în principal persoanelor care o susţin la evenimentele de campanie, printre care se numără Bill Clinton, Barack Obama, Michelle Obama, precum şi vicepreşedintele Joe Biden.

„Cu toţii sunt mai populari decât ar spera ea vreodată”, a susţinut Conway.

De asemenea, managerul republican a încercat să explice avansul remarcabil înregistrat de prezidenţiabila democrată prin sumele masive investite în ultima lună în publicitate.

Kellyanne Conway şi-a exprimat încrederea că Trump poate să-i atragă în ultimul moment pe alegătorii indecişi şi să câştige cursa pentru Casa Albă.

Donald Trump s-a prăbuşit considerabil în sondaje în ultimele două săptămâni, după ce peste zece femei au ieşit în presă pentru a-l acuza pe prezidenţiabilul republican de agresiune şi hărţuire sexuală. Primele acuzaţii au ieşit la suprafaţă, după ce republicanul a dezminţit că ar avea un comportament de „agresor sexual” într-o înregistrare audio, în care susţine că poate să pipăie organele genitale ale unei femei necunoscute tocmai pentru că este o celebritate.

De asemenea, miliardarul republican a stârnit noi controverse după ce a refuzat să spună în ultima dezbatere dacă va accepta rezultatele alegerilor prezidenţiale, oricare ar fi acestea. În schimb, republicanul a declarat că rezultatele alegerilor riscă să fie falsificate şi a condamnat un complot orchestrat de „structurile de putere” din media şi de facţiuni internaţionale împotriva sa.

Campania democrată preconizează o victorie răsunătoare şi se concentrează pe preluarea controlului în cel puţin una dintre camerele Congresului SUA.

În mai multe state, alegătorii au început să voteze anticipat, iar rezultatele sunt favorabile democraţilor. Potrivit proiecţiilor electorale, o prezenţă reduse la urne va fi în special în favoarea lui Donald Trump

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...