Ameninţare pentru Dacia: Renault deschide o fabrică în Algeria

Renault a încheiat un acord de principiu pentru construcţia unei fabrici în Algeria, după negocieri de peste doi ani, urmând ca discuţiile să continue pentru stabilirea termenilor finali, a declarat vineri un purtător de cuvânt al constructorului auto francez, transmite AFP.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 13:50
Ameninţare pentru Dacia: Renault deschide o fabrică în Algeria

„Confirm că a fost semnat un acord cadru, dar negocierile vor continua pentru finalizarea acordului”, a spus purtătorul de cuvânt, precizând că semnarea a avut loc pe 25 mai. Informaţia a fost difuzată iniţial de publicaţia Le Figaro.

Automobilele fabricate la viitoarea uzină vor fi destinate pieţei algeriene, a mai spus reprezentantul Renault, care a refuzat să dea informaţii legate de tipul maşinilor.

Renault a înfiinţat deja în regiune o altă fabrică, la Tanger, în Maroc, a cărei producţie este destinată în mare parte exporturilor. (Vezi cum se fabrică Dacia Lodgy la uzina de la Tanger, Maroc)

Potrivit Le Figaro, fabrica Renault din Algeria va construi iniţial cel mai bine vândut model al companiei în această ţară, Symbol, dar având în vedere că la uzina Renault din Maroc (Tanger) se fabrică Dacia Lodgy şi Sandero şi urmează a fi construite şi modelele Dacia Dokker şi Dokker Van, uzina din Algeria ar putea deveni un pericol pentru Mioveni. Salariul mediu brut în Algeria este de 400 de euro lunar, în care sunt incluse şi contribuţiile, deci producţia unei maşini low-cost pare cea mai potrivită pentru piaţa locală. Muncitorii marocani de la uzina de la Tanger au un salariu care se situează la jumătatea celui pe care-l au angajaţii de la Mioveni.

Discuţii despre investiţia Renault în Algeria se poartă de anul trecut, însuşi fostul premier al Franţei, Jean-Pierre Raffarin având convorbiri cu oficialii algerieni. Raffarin a primit un mandat foarte clar de la preşedintele Sarkozy, de întărire a relaţiilor economice bilaterale franco-algeriene.

Renault a ales deja patru-cinci companii locale care să se ocupe de construcţia fabricii, negocierile cu aceştia fiind în curs, potrivit unui anunţ al ministrului algerian al Economiei.

Cnstructorul francez va avea o participaţie de 49% în noua companie. Restul va fi deţinut de compania naţională de producţie de automobile din Algeria (16%), şi de un fond suveran de investiţii (35%).

Renault s-a angajat la o producţie de 75.000 de maşini pe an, urmând ca, pe termen mediu, producţia să ajungă la 150.000 de maşini pe an, cu un grad de integrare locală de 20-40%. Prima piaţă ţintită este chiar cea algeriană, dat fiind că importurile de maşini s-au ridicat la 4,8 miliarde de dolari în 2011. Algeria a importat 390.000 de vehicule în 2011, o creştere de 36% faţă de anul precedent. Apoi, maşinile „made in Algeria” au ca ţintă zona de liber schimb pan arabă (Greater Arab Free Trade Area-GAFTA), din care fac parte 14 state, din nordul Africii şi Peninsula Arabia.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a declarat marţi liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu....
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
La doi ani de la deschiderea oficială a primului restaurant Popeyes în România, brandul originar din statul american Louisiana ...
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO
Alstom anunță finalizarea unei noi unități de mentenanță în București. Depoul Alstom Grivița este primul depou dedicat ...