Amenzi de peste 1 milion de euro pentru muncă nedeclarată, în februarie

Circa 70% din valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de muncă în luna februarie, respectiv peste un milion de euro, a vizat utilizarea forţei de muncă fără forme legale de angajare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, Inspecţia Muncii.
Economica.net - mie, 07 mart. 2012, 11:22
Amenzi de peste 1 milion de euro pentru muncă nedeclarată, în februarie

Cele mai multe încălcări au fost constatate în comerţ, prestări de servicii, construcţii, protecţie şi gardă, scrie Agerpres.

Bratu a subliniat că ‘deşi 1 milion de euro pare foarte mult, această sumă reprezintă doar o treime din totalul sancţiunilor aplicate de Inspecţia Muncii în 2011’.

Luna trecută, Inspecţia Muncii, prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, a controlat 6.602 de angajatori. Au fost depistate 597 persoane care munceau fără forme legale de angajare, iar dintre acestea – 53 la un angajator din alimentaţie publică şi 66 la un angajator din domeniul protecţie şi gardă, ambii din Bucureşti.

În zece cazuri, Inspectoratele Teritoriale de Muncă au sesizat organele de cercetare penală pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare.

În total, au fost evidenţiate peste 20.980 deficienţe, fiind dispuse 21.680 măsuri. Totodată, au fost aplicate 5.866 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 320 – pentru muncă fără forme legale de angajare, iar 5.546 au fost date pentru nerespectarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Amenzile aplicate, în februarie, în cadrul acestor acţiuni comune au însumat 5,714 milioane lei (circa 1,4 milioane euro), din care 4,487 milioane lei (aproximativ 1 milion de euro) au fost pentru muncă fără forme legale, iar 1,227 milioane lei – pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, ‘acţiunile de control se vor intensifica în perioada următoare, obiectivul fiind tot reducerea incidenţei muncii nedeclarate şi a evaziunii fiscale rezultate din munca la negru’.

În baza Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pe anul 2012, semnat de Inspecţia Muncii cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Garda Financiară prin reprezentanţii acestora, la controalele inspectorilor de muncă mai participă poliţişti, jandarmi şi funcţionari ai Gărzii Financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...