Americanii de la TPG au finalizat preluarea dezvotatorului ungar TriGranit

TPG Real Estate, platforma imobiliară a fondului de investiţii american TPG, cu active de 75 de miliarde de dolari, a finalizat preluarea TriGranit. Tranzacţia de preluare nu a vizat însă şi terenurile din România. 
Andrada Ghira - mar, 01 dec. 2015, 10:18
Americanii de la TPG au finalizat preluarea dezvotatorului ungar TriGranit

Americanii de la TPG au cumpărat platforma de dezvoltare şi administrare a activelor, dar şi un portofoliu de proprietăţi imobiliare dezvoltate în principal în Polonia, Slovacia şi o parte din activele dezvoltate din Ungaria, a anunţat compania.

Terenurile cumpărate în România cu ani în urmă au rămas în porofoliul celor doi miliardari care au pus bazele TriGranit, Sándor Csányi şi Sándor Demján. Noua companie sub care se regăsesc terenurile pentru dezvolare din România, Ungaria şi Slovacia, dar şi câteva proprietăţi imobiliare se numeşte Granit. 

Deşi valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, presa din Ungaria speculează şi avansează o cifră de peste 500 de milioane de euro.

Cu peste 300 de hectare de terenuri în București, Cluj-Napoca, Brașov și Constanța, și fără niciun proiect nou pe piața românească de la criză încoace, ungurii de la Granit încearcă acum să caute parteneriate cu alți dezvoltatori pentru a valorifica aceste active. 

TPG este prezent pe piaţa românească prin achiziţia dezvoltatorului ceh de spaţii logistice, P3. Partenerul TPG în această tranzacţie este fondul de investiţii Ivanhoe Cambridge. În Romania, P3 a cumpărat cel mai mare parc logistic, deținut anterior de CA IMMO, și pe care îl va extinde anul acesta în urma unei investiţii de 35 de milioane de euro. TPG a mai cumpărat şi consultantul imobiliar DTZ, prezent şi în România. TPG Real Estate, platforma de investiţii imobiliare a TPG, care are în administrare active de peste 6 miliarde de dolari, în timp ce compania mamă, TPG, administrează active de circa 75 miliarde de dolari.

Grupul TriGranit este controlat de milionarii Sándor Csányi şi Sándor Demján şi a investit 250 de milioane de euro în România. Anul trecut, grupul Demján, controlat tot de cei doi milionari, a preluat controlul centrului comercial Atrium Center din Arad şi a încheiat un acord cu TriGranit pentru asigurarea administrării mallului. Compania din Ungaria a mai dezvoltat şi centrele comerciale Polus Center Cluj şi Maritimo Shopping Center Constanţa, care au intrat apoi în portofoliul Immofinanz, care face parte din acţionariatul TriGranit. Compania 

Te-ar mai putea interesa și
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Cea mai mare companie auto rusească, Avtovaz, a început asamblarea maşinilor Lada în Azerbaidjan, intenţionând să producă până la 1.500 de vehicule în acest an, a anunţat vineri......
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere la casă contravaloarea ...
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane de lei în doi ani și jumătate
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane ...
MAMBricolaj Ghencea, cel mai nou magazin al rețelei care comercializează materiale și accesorii pentru mobilă, brand ...
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de ...