Angajaţii pe drepturi de autor ar putea să fie scutiţi de contribuţii cât timp au contract de muncă

Senatorul PSD, Ioan Vulpescu, a propus un amendament la proiectul de lege privind OUG de modificare a Codului Fiscal, prin care contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală să nu datoreze contribuţii pentru asigurările sociale cât timp sunt şi salariaţi.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 15:12
Angajaţii pe drepturi de autor ar putea să fie scutiţi de contribuţii cât timp au contract de muncă

„Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, indiferent de nivelul veniturilor, nu datorează contribuţiile prevăzute pentru asigurările sociale de sănătate pentru perioada în care au şi calitatea de salariaţi”, prevede amendamentul depus de senatorul social-democrat.

În prezent, contribuabilii care au venituri din drepturi de autor, şi care în acelaşi timp sunt şi salariaţi, datorează contribuţiile prevăzute pentru asigurările sociale de sănătate pentru ambele venituri.

Comisia de buget a Senatului dezbate, la ora transmiterii acestei ştiri, OUG de modificare a Codului Fiscal, pentru a da un raport.

Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi Fondurile NextGenerationEU, de la 3,5% în prezent, a afirmat, miercuri,......
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică și vom continua reformele
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică ...
România va menţine echilibrul macroeconomic şi angajamentul ferm de a continua reformele asumate prin Planul Naţional ...
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Compania Turkish Airlines ar urma să semneze un acord cu Rolls-Royce Holdings Plc şi Airbus SE pentru producţia internă ...
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de conținut
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de ...
TikTok anunțat astăzi că a actualizarea regulilor comunității pentru a oferi și mai multe informații privind normele ...