Angajaţii ROMATSA s-au pensionat anticipat cu 300.000 lei la plecare fiecare, în medie. Lista revendicărilor controlorilor de trafic aerian

Angajaţii ROMATSA beneficiază, în medie, de 300.000 lei la pensionarea anticipată, brut, reiese din lista cu cele 50 de revendicări ale sindicaliştilor care au făcut ieri grevă. Pe lângă respectarea acestui drept pentru toţi angajaţii care vor fi în situaţia de a se pensiona anticipat, sindicaliştii de la ROMATSA mai cer negocierea şi corelarea salariilor cu creşterea traficului aerian, precum şi majorarea fondului de salarii pentru angajarea de noi controlori. Puteţi consulta lista tuturor revendicărilor, despre care sindicaliştii au spus, înainte de declanşarea grevei, că nu sunt de ordin salarial.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 20:41
Angajaţii ROMATSA s-au pensionat anticipat cu 300.000 lei la plecare fiecare, în medie. Lista revendicărilor controlorilor de trafic aerian

Conducerea ROMATSA a propus fonduri de 3,69 milioane de lei pentru onorarea în 2016 a 12 cereri de pensionare anticipată/ cu reducerea vârstei de pensionare pentru grupă de muncă, adică o medie de 308.000 lei/angajat, reiese din lista de revendicări a Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România-ATSR, transmisă ECONOMICA.NET şi care poate fi consultată AICI.    

Propunerea conducerii Regiei i-a nemulţumit pe sindicalişti, care solicită acordarea acestui drept tuturor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a se pensiona anticipat şi nu unui număr limitat de persoane. Ei mai spun că „patronatul nu oferă în fapt nimic altceva decât respectarea unui drept existent, agreat prin Contractul Colectiv de Muncă”.

Andreiaş Păduraru, secretar general al ATSR, spune că toţi controlorii de trafic aerian din Europa beneficiază de astfel de bonificaţii pentru pensionarea anticipată, acestea fiind plătite dintr-un fond unde se varsă o parte din taxa de survol. De asemenea, cifrele de mai sus reprezintă sume brute, la care se aplică contribuţii şi alte taxe de circa 34%, potrivit lui Păduraru.

Pentru remedierea situaţiei, el cere conducerii Regiei să transmită către firma care calculează bonificaţiile datele exacte ale angajaţilor, astfel încât ei să beneficieze de acestea la atingerea vârstei de pensionare anticipată.

ROMATSA acordă angajaţilor care se pensionează anticipat un număr de salarii echivalent numărului de luni de activitate rămase până la pensionarea la vârsta legală, se arată şi în raportul anual al Regiei pe 2015 despre care ECONOMICA.NET a scris pe larg anul trecut.  

„Regia acorda salariaţilor care se pensionează anticipat un număr de salarii echivalent numărului de luni de activitate ramase până la pensionarea la vârsta legală. Regia recunoaşte provizioane pentru beneficii la pensionarea anticipată aplicând criteriile generale de recunoaştere a provizioanelor”, scrie la pagina 73 din raportul citat mai sus.

La un salariu de bază negociat de circa 22.000 lei, rezultă că un controlor de trafic aerian care se pensionează anticipat, de exemplu la 59 de ani (vârsta la care s-ar putea pensiona anticipat cei mai experimentaţi controlori de trafic), ar fi îndreptăţit la o bonificaţie brută de 1,58 milioane de lei.

Pe lângă acordarea drepturilor băneşti tututor angajaţilor care se pensionează anticipat, sindicaliştii mai au şi alte solicitări de natură financiară.

Astfel, ei cer ca drepturile salariale să fie negociate şi corelate cu creşterea traficului aerian. Solicită însă şi angajarea de personal operativ, având în vedere necesarul actual de 86 de controlori de trafic aerian. Totodată, ei cer asigurarea fondurilor necesare pentru noii angajaţi, pentru a nu fi diminuate salariile angajaţilor actuali la angajarea celor noi.

Pe de altă parte, ei propun şi măsuri pentru eliminarea tratamentelor preferenţiale, a deciziilor subiective şi a consumului nejustificat de resurse financiare. Spre exemplu, solicită stabilirea modului de acordare a recompenselor fără afectarea drepturilor celorlalţi salariaţi.

Lista cu cele 50 de revendicări datează încă de anul trecut, o parte dintre acestea fiind deja soluţionate. Sindicaliştii acuză de atunci conducerea ROMATSA că generează pierderi/neîncasări de 600 de milioane de lei în perioada 2015 – 2019. Şi asta pentru că în planul de performanță pe cinci ani, trimis EUROCONTROL în primăvara lui 2014, nu a estimat corect creșterea traficului aerian pe deasupra României, ca urmare a conflictului din Ucraina.

Mai mult, din cauza acestor erori de prognoză, conducerea Regiei nu îşi mai poate respecta obligaţiile contractuale şi le propune angajaţilor o „curbă de sacrificiu”, susţin sindicaliştii.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA este o regie autonomă care deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian în România. Regia nu încasează venituri de la stat, ci de la operatorii aerieni pentru care prestează servicii, prin intermediul EUROCONTROL, care colectează de la companiile aeriene taxele pentru utilizarea spaţiului aerian al României. 

Citeşte şi Spor la stat. Bonusuri jubiliare, cotă parte din profit, beneficii la pensionare pentru salariaţii ROMATSA

Te-ar mai putea interesa și
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de la ANRE
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de ...
PPC Renewables, cel mai mare investitor în regenerabil din România, urmează să ia autorizația de înființare pentru o baterie de 60 MW/129 MWh care va fu pusă lângă un parc eolian din......
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Statele Unite ale Americii au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare ...
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe ...
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-şi reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, ...
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă ...