Angela Merkel se angajează să caute compromisul cu SUA în privinţa comerţului şi a cheltuielilor militare

 Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat, sâmbătă, că va încerca să ajungă la soluţii de compromis cu noul preşedinte al SUA în probleme comerciale sau privind cheltuielile militare şi că se va preocupa de menţinerea relaţiei "importante" dintre Europa şi SUA, transmite Reuters. 
Economica.net - sâm, 21 ian. 2017, 12:54
Angela Merkel se angajează să caute compromisul cu SUA în privinţa comerţului şi a cheltuielilor militare

Angela Merkel a subliniat că noul preşedinte american Donald Trump „şi-a expus cu claritate convingerile în discursul inaugural” de vineri, în care acesta a promis, între altele, că va pune America „pe primul loc”.

„Am de spus două lucruri cu privire la acest discurs: mai întâi, cred cu fermitate că este pentru binele nostru al tuturor să cooperăm pe baza unor reguli şi valori comune şi a acţiunii comune în sistemul economic internaţional, în sistemul comercial internaţional, şi să ne achităm contribuţiile la alianţele militare”, a afirmat cancelarul german.

„Şi în al doilea rând, relaţiile transatlantice nu vor fi mai puţin importante în anii care vin decât în ultimii ani, mă voi ocupa de acest lucru”, a făgăduit Angela Merkel.

„Chiar dacă avem opinii diferite, se pot găsi compromisuri şi soluţii când are loc un schimb respectuos de idei”, a conchis cancelarul german

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Următorul pachet de sancţiuni al Comisiei Europene ar urma să propună, pentru prima dată, restricţii cu privire la gazele naturale lichefiate (GNL) ruseşti, inclusiv o interdicţie cu privire......
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 344.600 de tone echivalent petrol, ...
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis ...
Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot, ...
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de milion de euro
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de ...
Restart Energy a anunțat astăzi că a finalizat construcția și instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice ...