Apar trei noi proiecte rezidenţiale în România

Dezvoltatorul imobiliar Tagor, care a finalizat prima fază a primului proiect construit pe piaţa românească, pregăteşte construcţia mai multor ansambluri rezidenţiale. 
Andrada Ghira - mar, 09 apr. 2013, 10:53
Apar trei noi proiecte rezidenţiale în România

Compania Tagor a început anul trecut lucrările de construcţie la proiectul Adora Urban Village din apropierea Capitalei. Prima fază, cu 75 de apartamente a fost finalizată recent. 

În februarie anul acesta, Ofer Lieberson, proprietarul Tagor, a declarat pentru ECONOMICA.NET că vor fi demarate lucrările de construcţie la trei proiecte rezidenţiale noi pe piaţa din România. 

„Anul acesta vom anunţa demararea lucrărilor la două ansambluri rezidenţiale în Arad şi Timişoara, precum şi la un complex nou în altă zonă din Bucureşti”, spunea Lieberson. 

Proiectul din Bucureşti ar putea fi cel anunţat pe terenul pe care compania îl deţine în zona Pipera, unde iniţial vor fi construite 80 de vile dintr-un total de 600.

Firma prin care va fi construit proiectul rezidenţial de la Arad şi-a majorat în luna ianuarie a acestui an capitalul social cu 14,6 milioane de euro. Tagor deţine terenul fostei incinte industriale ARIS, de pe Calea Victoriei din Arad, care are o suprafaţă de 70.000 mp. Potrivit planului urbanistic zonal (PUZ), aici vor fi construite blocuri de locuinţe cu 11 etaje (foto). În total, 1.400 de apartamente.

CITEŞTE ŞI Cât a vândut Tagor din primul proiect rezidenţial din România şi ce mai vrea să construiască

La începutul lui 2012, Lieberson mai declara că are în plan demararea unui proiect cu 1.300 de locuinţe la Arad, unde în primă fază vor fi construite 107 apartamente. De asemenea, la Timişoara vrea să construiască un proiect tot cu 1.300 de apartamente.

Tagor deţine în România cinci terenuri: la Arad (70.075 mp), Timişoara (61.825 mp), Oradea (17.818 mp) şi două în Pipera (40.000 mp şi 36.234 mp). Mai multe detalii vor fi oferite de către oficialii companiei pe 10 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Firma este partenerul operaţional în România al fondului de investiţii britanic Patron Capital, care deţine active de peste două miliarde de dolari. Cele două companii au semnat în 2007 un acord pentru dezvoltarea a 4.500 de locuinţe în România care prevedeau investiţii de 300 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii au respins mandatul de a forma un guvern
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii ...
Partidul populist bulgar 'Există un astfel de popor' (ITN) a refuzat joi mandatul de a încerca să formeze un nou guvern, ceea ce deschide calea pentru preşedintele Rumen Radev de a convoca......
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea ...
Aurul creşte azi, 28 martie 2024, şi atinge un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României ...
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, ...
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe soare”
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe ...
Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori ...