Apple, acuzată că a furat secrete comerciale legate de cipuri

Qualcomm a acuzat marţi Apple că i-a furat secrete comerciale legate de fabricarea cipurilor şi le-a oferit Intel, creând astfel condiţiile pentru a utiliza semiconductorii îmbunătăţiţi ai Intel, ceea ce ar fi costat Qualcomm miliarde de dolari din cauza pierderii de vânzări, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Economica.net - mie, 26 sept. 2018, 14:34
Apple, acuzată că a furat secrete comerciale legate de cipuri

Acuzaţia, înregistrată marţi la un tribunal din San Diego, este cel mai recent atac într-un conflict referitor la brevete dintre cei doi giganţi ai sectorului tehnologic.

Într-un proces intentat în noiembrie 2017, Qualcomm a acuzat Apple de utilizarea în mod nepotrivit a software-ului său, pentru a împărtăţi informaţii referitoare la cipurile sale cu ingineri ai Intel.

Qualcomm a continuat acuzaţiile, afirmând marţi că Apple i-a furat secrete comerciale, în cadrul unei campanii neglijente, nepotrivite şi înşelătoare, derulate pe parcursul mai multor ani, cu scopul de a îmbunătăţi cipurile rivale şi a devia în cele din urmă afacerile Qualcomm bazate pe Apple către Intel, potrivit news.ro

Reprezentanţii Apple au refuzat să comenteze, ca şi cei ai Intel, care nu sunt parte în proces.

Te-ar mai putea interesa și
X anunță că va contesta un ordin impus de autoritățile australiene pentru a șterge mai multe postări scrise de utilizatori după înjunghierea unui episcop creștin
X anunță că va contesta un ordin impus de autoritățile australiene pentru a șterge mai multe postări scrise de utilizatori ...
Platforma de socializare X a anunțat sâmbătă că va contesta în instanță un ordin al unui organism de reglementare australian, în care i se cere să elimine unele postări legate de......
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina ...
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...