Apple şi Samsung plănuiesc sfârşitul cartelei SIM

Există zvonuri potrivit cărora cei doi giganţi ai tehnolgiei au în plan să pună punct cartelelor SIM cât mai repede cu putinţă, dar această schimbare se pare că nu va avea loc până în 2016, anunţă Noobz.ro .
Economica.net - sâm, 18 iul. 2015, 10:34
Apple şi Samsung plănuiesc sfârşitul cartelei SIM

Pentru a utiliza smartphone-urile, mulţi dintre noi încă depindem de o bucăţică de plastic numită „cartelă SIM”. Dacă Apple şi Samsung vor pune în aplicare cu adevărat planurile pe care le au, s-ar părea că aceast aspect nu va mai dura mult timp.

Financial Times anunţă că giganţii tehnolgiei sunt în „discuţii avansate” să pornească să folosească cartele SIM electronice pe smartphone-urile lor, permiţându-le utilizatorilor o mai mare mobilitate.

GSMA, o asociaţie care reprezintă operatorii de telefonie mobilă, spune că există un acord care va fi în curând anunţat, iar toate standardele noii cartele SIM vor fi explicate în amănunt.

„Cu majoritatea operatorilor fiind de acord, planul este să se finalizeze arhitectura tehnică care va fi solosită în dezvoltarea unei soluţii SIM end-to-end pentru electronicele de consum, cu livrarea anticipată până în 2016”, precizează organizaţia.

Citeşte mai departe pe Noobz.ro .

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...