Arabia Saudită a început să elibereze permise de conducere femeilor

În Arabia Saudită au fost eliberate luni primele permise de conducere pentru femei, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse. A fost implementat astfel un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acorda femeilor dreptul de a conduce autovehicule.
Economica.net - lun, 04 iun. 2018, 18:37
Arabia Saudită a început să elibereze permise de conducere femeilor

Autorităţile rutiere au verificat permisele internaţionale de conducere ale solicitantelor permis, care au susţinut examene practice înainte de eliberarea documentelor.

Potrivit AFP, Arabia Saudită era singura ţară din lume în care femeilor le era interzis să şofeze. Regele Salman a anunţat că va ridica interdicţia în iunie, în cadrul unui program de reforme inspirat de fiul său, prinţul moştenitor Mohamad bin Salman. Chiar şi luna trecută, au fost arestate sub acuzaţia de atentat la siguranţa naţională femei care manifestau pentru dreptul de a conduce şi pentru eliberarea de sub tutela bărbaţilor. Femeile saudite au încă nevoie de permisiunea unui bărbat din familie pentru a urma studii şi pentru a călători.

Te-ar mai putea interesa și
Fidelis – Ministerul Finanţelor listează la BVB titluri de stat în sumă de aproape 3,2 miliarde lei, cea mai mare valoare de la lansarea programului
Fidelis – Ministerul Finanţelor listează la BVB titluri de stat în sumă de aproape 3,2 miliarde lei, cea mai mare ...
Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis în sumă de aproape 3,2 miliarde lei, cea mai mare valoare de la lansarea programului, informează marţi BVB....
Elveţia anunţă o scădere semnificativă a activelor ruseşti îngheţate
Elveţia anunţă o scădere semnificativă a activelor ruseşti îngheţate
Valoarea activelor ruseşti îngheţate de Elveţia era de 5,8 miliarde de franci (6,36 miliarde de dolari) la finele lui ...
Aeroport Oradea: Selina Grup anunță finalizarea lucrărilor de extindere a pistei VIDEO
Aeroport Oradea: Selina Grup anunță finalizarea lucrărilor de extindere a pistei VIDEO
Selina Grup a anunțat că a finalizat lucrările de extindere a pistei Aeroportului Oradea, proiect finanțat prin POIM ...
Autostrada Bucureștiului A0: Au fost montate primele grinzi peste calea ferată pe lotul Aktor VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0: Au fost montate primele grinzi peste calea ferată pe lotul Aktor VIDEO
Azi-noapte pe șantierul A0 Sud Lot 3 au fost montate primele două grinzi duble metalice pe deschiderea centrală a pasajului ...