Arabia Saudită acuză Iranul că recurge la „şantaj”

Un responsabil saudit a acuzat marţi Teheranul că recurge la ''şantaj'' şi că ''întârzie'' deliberat o anchetă privind atacurile din 2016 împotriva unor misiuni diplomatice saudite în Iran, în vederea obţinerii, în opinia sa, a unor privilegii diplomatice, relatează AFP.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 09:15
Arabia Saudită acuză Iranul că recurge la

Atacurile din ianuarie 2016, care au avut loc ca urmare a execuţiei unui demnitar şiit în Arabia Saudită, au antrenat ruperea relaţiilor diplomatice de către Ryad.

”Autorităţile iraniene continuă să întârzie şi să refuze să finalizeze ancheta privind asaltul asupra ambasadei Arabiei Saudite de la Teheran şi a consulatului său din Machhad în urmă cu peste 18 luni”, a afirmat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil al Ministerului de Externe, citat de agenţia saudită de presă SPA.

Aceeaşi sursă a acuzat Iranul că ”recurge la şantaj pentru a obţine privilegii diplomatice în Arabia Saudită”.

Monarhia sunnită din Arabia Saudită acuză periodic Iranul şiit că întreprinde ”activităţi destabilizatoare” în întreaga lume arabă. Cele două puteri rivale susţin tabere opuse, îndeosebi în Siria şi Yemen.

Declaraţia saudită survine în contextul unei crize izbucnite în urmă cu două luni între Arabia Saudită şi Qatar, acuzat că ”susţine terorismul” şi că nu se distanţează de Iran.

Spre deosebire de 2016, iranienii ar urma să participe la sfârşitul lunii august la Mecca la pelerinajul anual musulman, ca urmare a unui acord anunţat în martie de către Ryad.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ciocolată şi batoane de ciocolată, cu 2% mai mult faţă de 2022 (852.000......
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, ...
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...