ASF a încheiat un contract de consultanţă cu PwC România pentru evaluarea posturilor de execuţie

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a încheiat un contract de consultanţă cu societatea PwC România pentru evaluarea posturilor de execuţie prevăzute în organigramă ASF, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2015, şi corelarea acestora cu un sistem de salarizare echitabil, informează ASF într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 27 mart. 2015, 18:13
ASF a încheiat un contract de consultanţă cu PwC România pentru evaluarea posturilor de execuţie

„Vom face o analiză profesionistă a posturilor de execuţie pe baza căreia vom stabili un nivel al salariilor bazat pe competenţă şi performanţă, raportat la alte instituţii de acest gen şi la piaţă”, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

Evaluarea posturilor de execuţie va fi realizată în funcţie de criterii prestabilite, cum ar fi: cunoştinţele de specialitate, procesul de rezolvare a problemelor, responsabilitate şi impact asupra organizaţiei şi va reflecta importanţa postului în structura instituţiei. Analiza efectuată de PwC România va evidenţia diferenţele de responsabilitate şi de valoare adăugată aferente fiecărui post în parte.

Potrivit ASF, corelarea sistemului de remunerare cu posturile de execuţie va fi făcută în urma realizării unei analize salariale de tip benchmarking în raport cu nivelul pieţei financiare de referinţă. Astfel, implementarea noului sistem de salarizare va urmări asigurarea echităţii externe (în raport cu piaţa) şi interne (aliniată cu ierarhia organizaţiei).

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.

Înfiinţată în 2013 prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), ASF contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere pe trei pieţe care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...