Austria: Strabag şi Porr, investigate în urma acuzaţiilor legate de fixarea preţurilor

Acţiunile Strabag şi Porr înregistrau scăderi semnificative vineri, după ce firmele austriece de construcţii au anunţat că unele dintre sediile lor au fost percheziţionate din cauza suspiciunilor de fixare a preţurilor, confirmând astfel informaţiile din presă pe acest subiect, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 05 mai 2017, 11:49
Austria: Strabag şi Porr, investigate în urma acuzaţiilor legate de fixarea preţurilor

Procurorii anticorupţie investighează acuzaţiile legate de fixarea preţurilor în cazul proiectelor ce vizează construirea de şosele în provinciile Carintia şi Styria, precum şi în cazul lucrărilor de renovare a unor autostrăzi şi drumuri naţionale în perioada 2008 – 2014, a anunţat vineri publicaţia austriacă Der Standard. Părţile contractante ar fi putut suferi pagube de cel puţin 100 de milioane de euro, susţin ziarele Der Standard şi Kurier.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii a anunţat, fără a da amănunte suplimentare, că au fost efectuate descinderi la diferite sedii din Austria ale Strabag şi Porr.

Autoritatea naţională de concurenţă a confirmat că unele companii de construcţii au fost verificate în urma acuzaţiilor legate de fixarea preţurilor.

Vineri, acţiunile Strabag, una dintre cele mai mari companii de construcţii din Europa, au scăzut cu 7,7%, la 34,80 euro, cel mai redus nivel din ultimele două luni. Titlurile Porr înregistrau la Bursa de la Viena un declin de 10,7%, la 29,20 euro, cel mai redus nivel din ultimele opt luni.

Firmele de construcţii Strabag şi Porr au o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a depus în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura de consultare publică pentru achiziţia unei game largi de servicii medicale......
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar – studiu
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar ...
Bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar, pentru 60% dintre cititori, arată ...
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria ...
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...