Adrian N. Ionescu

SIF Oltenia a cumpărat jumătate din acţiunile Antibiotice scoase pe piaţă în acest an. În 2006 îşi dorea toată compania

Societatea de Investiţii Financiare Oltenia (SIF5) a cumpărat peste 1,4% din totalul acţiunilor Antibiotice Iaşi (ATB), pe parcursul acestui an. Înainte de criză, SIF5 a facut parte dintr-un consorţiu care şi-a dorit să preia compania ieşeană.

SIF Oltenia a cumpărat jumătate din acţiunile Antibiotice scoase pe piaţă în acest an. În 2006 îşi dorea toată compania
Şeful Fondului Proprietatea face presiuni asupra Guvernului să continue privatizările prin Bursă

Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului

Patronul Astra Asigurări a făcut un profit de 1,8 milioane de lei cu hotelul InterContinental din Bucureşti

Câţi ani şi câţi bani trebuie să pui deoparte ca să ai pensia pe care ţi-o doreşti

Cum supravieţuiesc fostele glorii Electrecord, Animafilm şi CI-CO pe pieţele lor şi la Bursă

Românii au topit trei sferturi de miliard de lei din depozitele bancare de până la un an, în ultimele 12 luni

Erste: Scandalul Volkswagen va reduce mult exporturile României, dacă va deveni contagios în toată industria europeană

Cea mai mare firmă de investiţii din lume a ales acţiunile BRD şi Romgaz pentru fondul său

Cea mai mare firmă de investiţii din lume a ales acţiunile BRD şi Romgaz pentru fondul său „de frontieră”

Liderii Electrica vor ca achiziţia pachetelor minoritare deţinute de FP la filialele sale să fie negociată până la primăvară

„Taxa pe stâlp” a scos un miliard de lei din vistieria companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea în 2014

Scandalul HARINVEST: despăgubiri de un milion de euro pentru păgubiţi

Lovitură puternică pentru Bursa din Bucureşti: OMV a fost de acord cu listarea Petrom şi la Londra

Când se poate prăbuşi sistemul de pensii de stat şi ce poţi face de acum să te protejezi

Seceta de la Bursă a provocat pierderi de peste un milion de lei brokerilor în Sem. 1. Majoritatea firmelor lor sunt pe minus

Păcatele investitorului începător surprins de prăbuşirea bursei. Cum şi-ar fi putut reduce pierderile

Numărul salariaţilor va creşte cu 8,5% în următorii patru ani. Numărul şomerilor va scădea, prevede CNP

CNP: România va încheia anul 2015 cu un curs valutar mediu de 4,45 lei/euro şi cu deflaţie. 4,4 lei/euro în 2018

Studiourile MediaPro şi alte 20 de companii au pachete de acţiuni în executare silită la Bursă

Fondurile de pensii au pierdut 200 de milioane de lei din cauza prăbuşirii burselor în august

O firmă controlată de salariaţi dă 10 milioane de euro pe un utilaj unic în Europa de Sud Est

Vor veni mai puţini bani în România şi leul se va deprecia, dacă FED creşte azi dobânda la dolari

Şefii Fondului Proprietatea sancţionează necunoaşterea legii de către ministrul Economiei şi renunţarea la listarea Salrom

Finanţatorul de IMM-uri Carpathia Capital face profit din vânzarea de acţiuni Bittnet Systems

Directorii Electrica vând din acţiunile companiei, în plin conflict al conducerii cu statul

Moştenirea lui Chelu: Şefii Altur Slatina cumpără în cantităţi mari acţiunile companiei

Grupul Carabulea a vândut 25% din acţiunile Băncii Carpatica unui fond al J.C. Flowers

Preluarea Băncii Carpatica de către americanii de la J.C Flowers, prin plasament privat

Şeful Băncii Transilvania şi Octavian Radu, fondatorul RTC Holding, responsabili de investiţiile SIF Moldova

Nuclearelectrica la preţ de chilipir. De ce este riscant plasamentul în acţiunile SNN?

Septembrie nu promite mai nimic bun, după prăbuşirea din august, spun analiştii. Vor mai creşte dobânzile la dolari?