Autoritatea Bancară Europeană îşi va muta sediul de la Londra după Brexit

Uniunea Europeană va transfera sediul Autorităţii Bancare Europene (EBA) de la Londra la Paris sau Frankfurt, după decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce Banca Centrală Europeană va insista ca operaţiunile de clearing în euro să se efectueze în interiorul zonei euro, a declarat marţi un înalt oficial european pentru Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 17:39

‘Uniunea cu mai multe monede s-a terminat. De aceea vom vedea cum Autoritatea Bancară Europeană se va muta fie la Paris, fie la Frankfurt’, a declarat oficialul european.

Înfiinţată în 2011 ca reacţie la criza financiară globală, EBA operează ca un reglementator pan european care elaborează şi coordonează legislaţia în domeniul bancar la nivelul blocului comunitar.

Deşi nu s-a ajuns încă la o decizie formală cu privire la mutarea sediului EBA, alegerea Franţei sau a Germaniei ar risipi speranţele Italiei care ar dori transferul de la Londra la Milano.

În plus, după Brexit, BCE va putea să-şi impună şi politica în domeniul caselor de clearing, o poziţie pe care Marea Britanie a putut să o conteste până acum, ceea ce va diminua influenţa sectorului financiar londonez. ‘Puteţi fi siguri că BCE va insista asupra politicii sale privind locaţia (-operaţiunilor de clearing-). Nu mâine, nu în două săptămâni, dar acest lucru se va întâmpla în următorii doi ani’, a mai spus oficialul făcând referire la politica potrivit căreia casele de clearing în euro ar trebui să aibă sediul în zona euro.

Casele de compensare îndeplinesc funcţia de contraparte centrală şi au drept rol principal garantarea obligaţiilor ambelor părţi asumate cu ocazia tranzacţiilor cu derivate. În acest fel, casele de compensare asigură securitatea operaţiunilor între vânzători şi cumpărători.

Anul trecut, Marea Britanie a contestat cu succes în faţa Tribunalului Uniunii Europene politica BCE potrivit căreia casele de compensare trebuie să fie amplasate în zona euro. Această victorie a permis Marii Britanii să evite situaţia în care o mare parte a operaţiunilor de clearing derulate pe platforma Clearnet a bursei de la Londra să fie transferate în Europa continentală.

Te-ar mai putea interesa și
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi......
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități de export la nivel mondial
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități ...
Compania chineză Chery Auto a anunţat vineri că nou achiziţionata fabrică din Barcelona va fi una dintre principalele ...
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...