Autostrada cu cele mai multe expertize din România. Un consultant BEI ar putea analiza dezastrul de pe Sibiu-Orăştie

Un consultant al Băncii Europene de Investiţii (BEI) ar putea să efectueze expertiză asupra lotului 3 din autostrada Sibiu-Orăştie, după ce a fost anulată licitaţia demarată în acest scop în paralel cu reparaţia porţiunii demolate. Problemele de pe această secţiune de drum au fost analizate anterior de către alţi cinci experţi.
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 22:02
Autostrada cu cele mai multe expertize din România. Un consultant BEI ar putea analiza dezastrul de pe Sibiu-Orăştie

Surse foto: CNAIR, Facebook

Licitaţia pentru expertiza lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, demarată în paralel cu reparaţia porţiunii demolate de 200 de metri, a fost anulată pe 30 septembrie, conform informaţiilor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Într-un interviu acordat Digi24 luna trecută, şeful de la Drumuri explica motivele anulării acestei licitaţii şi anunţa că expertiza asupra întregului lot urmează să fie realizată cu sprijinul BEI.

„Am scos la licitaţie anul acesta expertiza, însă s-a prezentat o societate care a fost descalificată. În paralel am găsit portiţa de a discuta cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), în calitate de consultant. Vom face această expertiză cu sprijinul BEI, nu o va mai contesta nimeni”, a spus pentru Digi24 Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fosta CNADNR.

Acesta a mai spus că, pentru realizarea expertizei, BEI va contracta o companie foarte mare la nivel european. „Ei au un acord cadru cu cinci operatori economici și unul dintre ei va executa expertiza. Expertiza făcută cu sprijinul Băncii Europene de Investiţii va dura un an. Apoi licitaţia de lucrări şase luni, iar efectuarea acestora, alte şase luni, deci în total doi ani”, a adăugat Homor.

La aproape o lună de la aceste declaraţii, nu a fost comunicată încă nicio informaţie cu privire la compania care urmează să efectueze expertiza.

Pentru rezolvarea problemelor de pe porţiunea demolată, au fost efectuate expertize peste expertize, inclusiv de către constructorul italian Salini Impregilo, care a câştigat contractul de execuţie a lucrărilor. Conform informaţiilor ECONOMICA.NET, cel puţin cinci specialişti au analizat problemele din zona unde s-a fisurat asfaltul, printre care Sanda Manea, Mihai Dicu şi Nicolae Boţu.

Pe lângă secţiunea demolată şi reparată, pe acest lot încă mai sunt probleme de rezolvat (galerie foto), după cum recunosc însuşi oficialii de la Drumuri. Acesta este şi motivul pentru care ar fi necesară o expertiză pe întreg lotul cuprins între Sălişte şi Cunţa.

Te-ar mai putea interesa și
Roboții ies din fabrici: transporturile, agricultura și turismul devin tot mai automatizate. Topul vânzărilor
Roboții ies din fabrici: transporturile, agricultura și turismul devin tot mai automatizate. Topul vânzărilor
Pe lângă roboții industriali, care au transformat sectorul global al producției, stocul operațional triplându-se de la 1,5 la 4,7 milioane de unități în ultimul deceniu, roboți de uz......
Cel mai ieftin bilet de avion la Wizz Air: unde te duci cu 150 de lei dus-întors
Cel mai ieftin bilet de avion la Wizz Air: unde te duci cu 150 de lei dus-întors
Wizz Air a lansat pentru două zile reduceri de până la 26% pentru biletele de avion pe anumite rute. Economica.net a identificat ...
Kievul, Parisul și Londra au ajuns la un acord cu privire la desfășurarea unei forțe internaționale de menținere a păcii în Ucraina, după încheierea unui armistițiu
Kievul, Parisul și Londra au ajuns la un acord cu privire la desfășurarea unei forțe internaționale de menținere a ...
Liderii Franţei, Marii Britanii şi Ucrainei au semnat marţi la Paris o "declaraţie de intenţie" privind desfăşurarea ...
Nicușor Dan: „Coaliţia de Voinţă” a definit un documente militar care include garanții de securitate pentru Ucraina. România nu va trimite soldați
Nicușor Dan: „Coaliţia de Voinţă” a definit un documente militar care include garanții de securitate pentru ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi seara, la Paris, că în cadrul reuniunii "Coaliţiei de Voinţă" (Coalition ...