Badea, Eximbank: ROBOR va rămâne în următoarele trei luni în zona în care se află acum

ROBOR va rămâne în următoarele trei luni în zona în care se află acum, dar va avea loc o scădere spre ianuarie, însă nu la nivelul de dinainte, a declarat joi Dorin Badea, director executiv Trezorerie şi Pieţe de Capital la Eximbank.
Economica.net - joi, 12 oct. 2017, 08:29
Badea, Eximbank: ROBOR va rămâne în următoarele trei luni în zona în care se află acum

‘Două evenimente recente ne vor marca următoarele luni, finalul de an. S-a întâmplat o scurgere a lichidităţii excesive din piaţă, iar acum este un deficit de lichiditate pe care îl vom afla în mod concret la finalul lunii. Banii pot ieşi fie către Trezoreria Statului, prin taxe sau rambursări de obligaţiuni, fie către Banca Centrală prin operaţiuni pe piaţa valutară. Aici au apărut diverse zvonuri şi informaţii, inclusiv în presă, am văzut cursul foarte stabil din punct de vedere al mişcărilor în sus. Deci, avem un deficit de lichiditate, o schimbare de mediu, şi o creştere a dobânzii la facilitatea de depozit, respectiv o îngustare a canalului de dobânzi prin decizia de politică monetară. Aceste două lucruri, împreună, duc la modificarea ratei ROBOR în apropierea ratei de politică monetară’, a spus Badea, adăugând că se aşteaptă ca ROBOR să rămână în următoarele 3 luni în zona în care se află acum, să scadă spre ianuarie, dar nu la nivelul de dinainte.

De asemenea, Badea a vorbit şi despre pieţele de obligaţiuni.

‘Era o frenezie a pieţelor de acţiuni, la un moment dat… La ora actuală, mă tem că este o altă frenezie în acest entuziasm din ciclul care a murit, care duce la o supraevaluare a pieţelor de obligaţiuni. Problema cu un astfel de entuziasm este că dobânzile, până la urmă, sunt factori care afectează şi tot ceea ce înseamnă evaluări pe pieţele de capital. Istoric, Băncile Centrale au fost în urma ciclului economic, atunci când au fost ridicate dobânzile. Au stat prea mult la dobânzi joase şi odată ce dobânzile au început să crească, pieţele, analiştii economici au fost în urmă cu evaluările privind dimensiunea acestor creşteri de dobândă’, a mai arătat oficialul Eximbank, într-o conferinţă organizată de Asociaţia Trezorierilor din România şi Team Innovation Media.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen
Predoiu: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat marţi că istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în spaţiul de liberă......
Organizaţiile de mediu Agent Green şi BMF solicită IKEA să-şi controleze operaţiunile forestiere din România
Organizaţiile de mediu Agent Green şi BMF solicită IKEA să-şi controleze operaţiunile forestiere din România
Reprezentanţii organizaţiilor de mediu Agent Green şi Bruno Manser Fonds (BMF) solicită IKEA şi Grupului Ingka să-şi ...
Zelenski: Ucraina „a rămas fără rachete” şi nu a putut contracara un atac rusesc asupra unei centrale termice
Zelenski: Ucraina „a rămas fără rachete” şi nu a putut contracara un atac rusesc asupra unei centrale termice
Lipsa rachetelor de apărare antiaeriană a împiedicat Ucraina să contracareze săptămâna trecută un atac al Rusiei ...
Statul cheamă românii din diaspora înapoi în ţară şi vrea să suporte jumătate din salariul fiecărui român concediat din străinătate, din motive neimputabile lui. În ce condiţii
Statul cheamă românii din diaspora înapoi în ţară şi vrea să suporte jumătate din salariul fiecărui român concediat ...
În primul an de contract de muncă, statul ar urma să acopere jumătate din salariul românilor din diaspora, care au fost ...