Băncile din Marea Britanie vor un regim special de vize de muncă, după Brexit – surse

Băncile internaţionale din Marea Britanie vor crearea unui regim special de vize de muncă, după Brexit, care să permită ca 'The City' să rămână unul din principalele centre financiare globale, au indicat două surse din industrie citate vineri de agenţia Reuters.
Economica.net - vin, 11 mai 2018, 12:02
Băncile din Marea Britanie vor un regim special de vize de muncă, după Brexit - surse

Potrivit surselor, industria cere un aranjament în cadrul căruia personalul internaţional instalat în Marea Britanie pentru mai puţin de şase luni să poată intra şi ieşi din ţară fără a mai trebui să solicite, înainte de călătorie, viză de lucru.

Propunerea în acest sens este principala recomandare dintr-un proiect de raport întocmit de TheCityUK, care promovează sectorul britanic al serviciilor financiare, şi de consultanţi de la EY (Ernst&Young).

Documentul, care a fost prezentat de asemenea Ministerului de interne şi celui de finanţe, formulează în modul cel mai detaliat de până acum cum ar dori industria financiară din Marea Britanie să arate politica de imigraţie a guvernului după ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Managerii din City of London – unde operează, între altele, companii globale de investiţii şi un mare număr de bănci – şi-au exprimat preocuparea că o campanie anti-imigraţie după Brexit le-ar putea afecta capacitatea de a-şi găsi angajaţi cu calificările necesare.

Proiectul urmează să fie anunţat oficial peste zece zile, în cadrul unui eveniment la care ministrul imigraţiei, Caroline Nokes, va susţine un important discurs, menţionează Reuters.

În prezent, companiile din Marea Britanie pot angaja sau aduce în ţară lucrători cetăţeni ai altor state din UE fără toată birocraţia presupusă de aducerea unui angajat din afara blocului.

Raportul recomandă ca guvernul britanic să introducă o ‘categorie de imigraţie flexibilă pe termen scurt’ pentru angajaţii băncilor şi companiilor de investiţii internaţionale, inclusiv avocaţi şi contabili.

O altă propunere – şi care ar putea crea controverse – este ca după încheierea perioadei de tranziţie de după Brexit, în 2020, angajaţii europeni şi neeuropeni să fie trataţi la fel de sistemul ‘îmbunătăţit’ de imigraţie. Sectorul financiar se teme că după ieşirea ţării din Uniune cetăţenii UE care vor dori să vină să lucreze în marea Britanie s-ar putea lovi de aceleaşi plafoane inflexibile care îi privesc în acest moment pe cetăţenii din alte ţări.

Documentul îndeamnă guvernul de la Londra să elaboreze până în primăvara anului viitor un plan cuprinzător privind politica imigraţiei astfel încât companiile să aibă timp să se adapteze.

Reducerea imigraţiei a fost unul din factorii determinanţi ai răspunsului pozitiv al britanicilor la referendumul din 2016 privind ieşirea din UE, pe fondul unui val de sosiri de cetăţeni din alte state ale Uniunii şi mai ales din ţările mai sărace ale blocului, din estul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor şi gospodăriilor din zona euro a continuat să stagneze luna trecută, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE),......
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scăzut azi prețurile la motorină, menținând prețul benzinei.
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din luna aprilie 2024
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din ...
Creditele care vor fi acordate populației din luna aprilie ar urma să aibă dobânzi mai mici în condiţiile în care ...
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe ...