Băsescu: Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc, peste tot numai politruci

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că "şi Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc", spunând că peste tot la conducerea companiilor de stat sunt "numai politruci" şi dând ca exemplu Portul Constanţa, Transgaz şi Conpet.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 20:42
Băsescu: Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc, peste tot numai politruci

„Avem un angajament cu FMI pe care actualul guvern l-a găsit în vigoare, un angajament pe care nu l-a respectat nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu şi pe care nu îl respectă nici Guvernul Ponta. Acest angajament se referă la managementul privat. Am constatat că şi Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca şi Guvernul Boc. Numai politruci peste tot”, a spus Traian Băsescu.

El a exemplificat cu managementul de la Portul Constanţa, Conpet, Romgaz, Transgaz.

„Peste tot numai numiri politice. Pe bună dreptate Fondul spune că nici măcar aceste elemente esenţiale nu le respectăm, prin angajări de manageri profesionişti”, a afirmat preşedintele.

El a spus că până când vor fi privatizate aceste companii au nevoie de un management profesionist şi că este esenţial managementul privat, care „să decăşeze companiile de clientela politică”.

Te-ar mai putea interesa și
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că......
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...