Băsescu: Ieşim din procedura de deficit excesiv. Românii pot fi mândri că nu întind mâna nicăieri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la finalul întrevederii cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că România este între primele ţări care ies din procedura de deficit excesiv, iar românii pot fi mândri că nu sunt în situaţia de a întinde mâna pentru pensii şi salarii.
Economica.net - joi, 25 apr. 2013, 15:20
Băsescu: Ieşim din procedura de deficit excesiv. Românii pot fi mândri că nu întind mâna nicăieri

„Am ţinut să subliniez, în discuţiile cu domnul preşedinte, succesul pe care l-a avut România în restabilirea echilibrelor macroeconomice şi am menţionat – bazat şi pe comunicările Eurostat din ultimele două zile – cu privire la deficitul bugetar că practic România îndeplineşte criteriile de ieşire din procedura de deficit excesiv. Am subliniat şi faptul că ne bucură că suntem una din primele ţări care reuşesc să iasă din procedura de deficit excesiv, dintre cele circa 20 de ţări care se află în această procedură”, a susţinut Traian Băsescu.

Totodată, el a menţionat că românii pot fi mândri acum că oficialităţile nu trebuie „să întindă mâna nicăieri” pentru a plăti pensiile şi salariile.

„A fost rezultatul unor măsuri dificile (ieşirea din procedura de deficit excesiv, n.r.), extrem de dificile, pe care eu şi Guvernul Boc ni le-am asumat în mai 2010, pe care le-au suportat românii, dar le spun românilor astăzi că pot fi mândri că România a revenit din punct de vedere al credibilităţii acolo unde îi este locul, adică printre statele care cheltuiesc rezonabil şi nu au nevoie să stea cu mâna întinsă nicăieri pentru a-şi plăti pensiile şi salariile”, a mai afirmat şeful statului.

România a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 2,9% din PIB, calculat conform criteriilor ESA95, încadrându-se astfel sub pragul de 3%, condiţie care trebuie îndeplinită pentru ieşirea ţării din procedura de deficit bugetar excesiv, arată date prezentate, luni, de Eurostat.

Ministerul Finanţelor Publice anunţa într-un comunicat la începutul anului că autorităţile române vor notifica Comisia Europeană până la 1 aprilie că deficitul calculat al României a fost mai mic de 3% din PIB anul trecut, dacă valorile preliminare ale execuţiei bugetare urmau să se confirme, iar în mai-iunie Ecofin ar putea adopta decizia finală de abrogare a deficitului excesiv.

Comisia Europeană va analiza posibilitatea ca România să aibă o tendinţă clară pe termen mediu de a menţine deficitul sub limita de 3% din PIB, după care ar putea recomanda Ecofin abrogarea procedurii deficitului excesiv în România, iar în lunile mai – iunie s-ar putea adopta decizia finală în acest sens.

Decizia Ecofin privind existenţa deficitului excesiv în cazul României a fost adoptată în iulie 2009. Ea a fost determinată de faptul că România înregistrase în 2008 un deficit de 5,4% din PIB. În consecinţă, România a trebuit să adopte măsuri severe de scădere a deficitului în domeniul salarizării în sistemul public, schimbări în sistemul de pensii, precum şi alte măsuri menite să reducă dezechilibrele majore reflectate inclusiv în deficiul contului curent extern.

La sfârşitul anului trecut, 20 din cele 27 de ţări membre ale UE se aflau în procedura de deficit excesiv, cu excepţia Bulgariei, Estoniei, Germaniei, Finlandei, Maltei, Luxemburgului şi Suediei.

Potrivit procedurii de deficit excesiv, defcitul bugetar este calculat ca împrumuturile nete al întregului sector guvernamental – autorităţi centrale, locale şi fonduri de asigurări sociale.

Bugetul general consolidat a înregistrat anul trecut un deficit calculat pe cash de 2,5% din PIB, uşor peste ţinta stabilită cu Fondul Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Rusia a declarat marţi indezirabilă organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi......
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul polonez Donald Tusk au pledat marţi pentru creşterea cheltuielilor ...
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Liderul grupului rusofon de hackeri LockBit, care a revendicat mii de atacuri începând din 2020, a fost demascat și sancționat ...
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Premier Energy PLC, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...