Belgienii de la WDP apasă pe acceleraţie: vor spaţii industriale şi depozite de 500 de milioane de euro în România

Dezvoltatorul imobiliar Warehouses DePauw (WDP), deţinut de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, şi-a mărit participaţia în proiectele din România, la 80%. Pe plan local, dezvoltările WDP sunt derulate printr-un parteneriat 51/49 cu antreprenorul Jeroen Biermans.
Andrada Ghira - vin, 12 ian. 2018, 13:43
Belgienii de la WDP apasă pe acceleraţie: vor spaţii industriale şi depozite de 500 de milioane de euro în România

Dezvoltatorul de spaţii logistice şi industriale, care deţine în prezent active evaluate la 230 de milioane de euro, vrea să-şi dubleze valoarea portofoliului la 500 de milioane de euro, până în 2020, se arată într-un comunicat de presă. 

„Pentru a facilita continuarea extinderii portofoliului românesc, WDP a recapitalizat WPD Development RO prin conversia unui împrumut subordonat din partea acţionarului în capital social. Această nouă structură înseamnă că de la 1 ianuarie 2018, cota acţionarilor, WDP/ Joroen Biermans, se modifică de la 51/49, la 80/20”, potrivit comunicatului. 

Această mutare pune bazele pentru utilizarea fondurilor adiţionale ale WDP destinate creşterii portofoliului din România la o valoare de 500 de milioane de euro până în 2020, iar această schimbare nu are niciun impact asupra operaţiunilor. 

Jeroen Biermans va rămâne directorul general al WDP în România şi va lucra cu echipa pentru a creşte valoarea portofoliului. 

WDP finalizează anul acesta spaţii industriale şi logistice de peste 127.000 de mp 

Valoarea portofoliului de spaţii logistice şi industriale ale WDP în România a fost de 230 de milioane de euro la sfârşitul lui septembrie 2017, inclusiv stocul de terenuri deţinut, dar fără activitatea panourilor solare, amplasate pe clădiri. În evaluarea portofoliului nu a fost inclusă şi investiţia planificată de 40 de milioane de euro destinată finalizării proeictelor actuale pre-închiriate.

La sfârşitul lunii octombrie, WDP a anunţat o serie de noi dezvoltări, cu o suprafaţă totală de 75.000 de mp. Anul acesta, belgienii vor livra o unitate de 2.300 de mp pentu Vestas ceu la Constanţa, două depozite pentru Profi, unul de 15.000 de mp la Cluj-Napoca şi unul de 34.000 de mp la Roman, 4.500 de mp pentru Kamtec la Ariceştii Rahtivani.

Alţi 8.000 de mp vor fi livraţi pentru TE Connectivity Solutions la Timişoara, 4.800 de mp pentru Faurecia la Râmnicu Vâlcea, 16.000 de mp pentru Inteva Products Salonta la Oardea, 29.000 de mp pentru CEVA Logistics la Oarja, 4.800 de mp pentru Global Enterprises International şi 8.800  de mp pentru Norwest Romania, ambele la Păuleşti. 

La sfârşitul primelor nouă luni din 2017, compania avea un portofoliu de spaţii de aproape 107.000 de mp şi ternuri de 1,2 milioane de mp, arată datele financiare prezentate în noiembrie. 

WDP este deţinută de familia Jos De Pauw, ocupanta locului 48 într-un top al celor mai bogate familii din Belgia. Averea familiei De Pauw este estimată la 423 milioane de euro de publicaţia De Rijkste Belgen, şi a fost clădită pe dezvoltatorul de spaţii industrial-logistice Warehouse & Distribution De Pauw, care a ajuns lider pe pieţele din Belgia şi Olanda. La finalul anului trecut, valoare portofoliului companiei a fost de 2 miliarde de euro.

Cel mai mare proprietar de spaţii industriale şi logistice este CTP, care vrea ca până la sfârşitul acestui an să ajungă la un stoc de un milion de mp pe piaţa locală. În prezent, CTP are proiecte lângă Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară cu o suprafaţă închiriabilă de 724.000 de mp, din care circa 17% este reprezentată de unităţi de producţie, nu de depozite. 

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...