Biriş: Nimeni nu are de câştigat din plata defalcată a TVA, nici măcar statul

Nimeni nu are de câştigat din plata defalcată a TVA, o astfel de măsură nu face decât rău, iar aventurierul care a făcut această propunere trebuie să dispară din zona publică, a declarat Gabriel Biriş, membru în Consiliul de Coordonare a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 18:22
Biriş: Nimeni nu are de câştigat din plata defalcată a TVA, nici măcar statul

‘Nici măcar băncile nu vor acest cont de TVA, pentru că şi costurile lor sunt uriaşe, ca să-şi adapteze sistemele informatice, să-şi facă proceduri de control. Sunt costuri. Nu e free money, nu sunt bani gratis pentru bănci. Nimeni nu are de câştigat, nici măcar statul, pentru că statul blochează nişte bani ai contribuabilului, nu în contul lui. Îi blochează într-un cont la bancă pe care banca nici nu poate să-l folosească. O astfel de măsură nu face decât să ne facă rău’, a spus Biriş.

Acesta este de părere că cel care a venit cu această idee trebuie să dispară din zona publică.

‘Cine a făcut, de unde a plecat această măsură, trebuie să dispară din zona publică pentru că face rău întregii ţări. Sunt aventurieri care ce fac? Se gândesc ei aşa, noaptea, la nişte legi şi a doua zi de dimineaţă ni le aruncă pe tavă. Avem cazul uzual cu factură emisă cu plata în 60 de zile. 25 a lunii viitoare, evident va fi tot timpul mai devreme de 60 de zile. Pe 25 a lunii următoare noi trebuie să ne căutăm prin conturi, prin buzunare, să plătim TVA. Noi plătim. Ne vine TVA, care e al nostru, că l-am plătit, în contul de TVA, şi noi ce trebuie să facem? Să ne ducem la ANAF, Fiscul, tot pe banii noştri, să se apuce să controleze facturile să vadă că avem dreptul să ne retragem banii noştri din contul nostru, ăla blocat, ca să ce?’, a precizat oficialul AOAR.

Asociaţia ‘Ţine de Noi’, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România, în colaborare cu PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni şi Asociaţia Naţionala a Antreprenorilor organizează o conferinţă axată pe dezbaterea noilor iniţiative de modificări în domeniul fiscalităţii şi al salarizării.

‘Scopul conferinţei este de a privi aceste măsuri din mai multe perspective şi a analiza urmările produse de măsurile preconizate de guvern în forma în care au fost anunţate, din dorinţa de a elabora propuneri utile de politici publice în urma dezbaterii cu mai mulţi actori relevanţi’, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Conform sursei citate, importanţa organizării acestei conferinţe derivă din reacţia puternică a mediului privat la măsurile anunţate, printre care Split TVA, majorările de accize la benzină sau trecerea de la impozitarea profitului la impozitarea veniturilor companiilor.

Un scop subsidiar al conferinţei este elaborarea unui material scris care să înglobeze diversele abordări din cadrul evenimentului.

La eveniment au fost invitaţi Jean Valvis, antreprenor, Cristian Pârvan, preşedinte PIAROM, Mircea Coşea, prof. univ. dr. ASE, Cristina Chiriac, preşedinte Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, Adrian Benţa, consultant fiscal, Dan Armeanu, prof. univ. dr. Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ASE, Dragoş Dragoteanu, antreprenor.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în 2023. De ce trebuie să te ferești ca să nu autorizezi o fraudă
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în ...
În 2023, sistemele antifraudă ale băncii digitale Revolut au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline, echivalentul a aproximativ 2,8 miliarde de lei, la nivel global. Pentru......
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
ABC Medicover Holdings din Olanda majorează capitalul social al firmei Iowemed cu 27,3 milioane de lei, conform unei decizii ...
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste operațiunile locale
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste ...
Retailerul polonez Zabka, care se va extinde pe plan local urmare a intrării în acționariatul distribuitorului autohton ...
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Deși blamate de cele mai multe ori, companiile low-cost din Europa transportă mai mulți pasageri decât companiile de ...