BM s-a oferit să acorde consultanţă pentru desfăşurarea în bune condiţii a privatizării CFR Marfă

Reprezentanţii Băncii Mondiale s-au oferit să acorde sprijin şi consultanţă privind desfăşurarea în bune condiţii a privatizării companiei CFR Marfă, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 20:26
BM s-a oferit să acorde consultanţă pentru desfăşurarea în bune condiţii a privatizării CFR Marfă

Oficialii instituţiei financiare internaţionale s-au întâlnit miercuri cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, temele abordate vizând în special stadiul privatizării CFR Marfă şi implementarea managementului profesionist la companiile aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

‘După trei luni sunt în măsură să vă spun multe din lucrurile pe care le-am făcut aici şi sper, din toată inima, că după alte trei luni vom putea avea rezultate concrete în privinţa măsurilor pe care le-am luat în această perioadă. Aş începe prin a vă spune că, aşa cum am promis în luna ianuarie a acestui an, CFR Marfă şi CFR Călători au astăzi management privat şi, aş îndrăzni să spun că, spre deosebire de alte situaţii, au şi management performant’, a declarat, cu această ocazie, Relu Fenechiu.

Reprezentanţii Băncii Mondiale au apreciat atât progresele făcute de Ministerul Transporturilor privind implementarea managementului performant, cât şi cele referitoare la stadiul de privatizare al CFR Marfă

Ambele părţi şi-au exprimat determinarea de a identifica cele mai bune soluţii privind managementul profesionist.

‘Angajamentul meu faţă de dumneavoastră privind implementarea acestui tip de management a fost de nouăzeci de zile. Până la sfârşitul lunii aprilie vom avea management performant la Aeroportul Bucureşti şi la Metrorex. Deja suntem în proces de finalizare la unele companii mai mici’, a mai spus ministrul Transporturilor.

În cadrul discuţiilor, Relu Fenechiu şi-a exprimat anumite rezerve privind performanţele realizate de managementul privat al unor companii, management selectat în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

‘Nu vreau să nominalizez, dar avem astfel de situaţii în care managementul privat merge mai prost decât atunci când era management de stat. Atât timp cât voi fi la conducerea acestui minister şi voi putea să gestionez lucrurile, doresc să organizez companiile într-o mentalitate corporatistă’, a subliniat Fenechiu.

Te-ar mai putea interesa și
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Grupul Bosch, companie germană cu circa 10.000 de angajați în România, a inaugurat o nouă clădire dedicată Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca....
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi ...
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună în transparenţă, imediat după ...