BNR: Rezervele valutare au scăzut, în august, cu 33 de milioane de euro, la 30,875 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut, în august 2014, cu 33 de milioane de euro, până la 30,875 miliarde de euro, faţă de 30,908 miliarde de euro 31 iulie 2014, potrivit datelor transmise, luni, AGERPRES, de BNR.
Economica.net - lun, 01 sept. 2014, 11:03
BNR: Rezervele valutare au scăzut, în august, cu 33 de milioane de euro, la 30,875 miliarde de euro

În cursul lunii august, în conturile BNR au intrat aproape 1,13 miliarde de euro, din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, din alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de obligaţiuni pe piaţa internă în valoare nominală de 250 de milioane de euro), din alimentarea contului Comisiei Europene şi altele, potrivit comunicatului BNR.

În aceeaşi perioadă, au avut loc ieşiri de la rezerva BNR de 1,16 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. ‘La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care România a rambursat circa 321 de milioane echivalent euro’, se precizează în comunicatul BNR.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone şi, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,254 miliarde de euro.

Astfel, potrivit băncii centrale, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 31 august 2014, au fost de 34,129 miliarde de euro, faţă de 34,132 miliarde de euro la 31 iulie 2014.

‘Plăţile scadente în luna septembrie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 579 de milioane de euro’, se mai arată în comunicatul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, după ştirile că Israelul a atacat Iranul, intensificând îngrijorările......
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
 Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii ...
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
Statele Unite au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, ...