Brexit: Uniunea Europeană reafirmă că nu va renegocia acordul cu Londra

Comisia Europeană a reafirmat luni că liderii Uniunii Europene nu vor renegocia acordul cu Londra privind Brexitul, convenit în luna decembrie cu premierul britanic Theresa May, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 12:09
Brexit: Uniunea Europeană reafirmă că nu va renegocia acordul cu Londra

”Acordul aflat pe masă este singurul şi cel mai bun posibil. Acest acord nu va fi renegociat”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE Margaritis Schinas, răspunzând unei întrebări privind o conversaţie telefonică avută vineri de premierul britanic Theresa May şi preşedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker.

Schinas a repetat că această conversaţie a fost una ”amicală” şi că cei doi vor discuta din nou în această săptămână.

Theresa May nu a reuşit să obţină sprijin parlamentar pentru acordul convenit în decembrie cu UE şi urmează să supună documentul la vot pe 15 ianuarie în legislativul britanic.

La summitul UE din decembrie, şefa executivului britanic le-a cerut liderilor europeni să modifice anumiţi termeni ai acordului, dar ei au insistat că nu vor redeschide negocierile asupra acestuia.

Duminică, Theresa May a afirmat că respingerea în parlament a acordului privind Brexit va duce ţara sa pe un ‘teritoriu necunoscut’, dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor.

Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexit-ul prevăzut în prezent pentru 29 martie.

Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu ‘plasa de siguranţă’, o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea......
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze ...
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...