BuildGreen a încheiat 2016 cu o creștere de peste 100% a portofoliului de proprietăţi certificate

Compania de consultanţă BuildGreen a încheiat anul 2016 cu o creștere de peste 100% a portofoliului, acesta depășind în prezent 2,7 milioane metri pătrați asistați pentru certificare, peste estimările inițiale ale companiei.
Economica.net - joi, 09 mart. 2017, 15:10
BuildGreen a încheiat 2016 cu o creștere de peste 100% a portofoliului de proprietăţi certificate

BuildGreen a semnat anul trecut contracte de consultanță pentru 33 noi proiecte, atât din România, cât și din alte țări din Europa Centrală și de Est, ca Cehia, Slovacia, Croația.

Noile contracte reprezintă o creștere cu 67% a numărului de proiecte din portofoliului BuildGreen. În ceea ce privește suprafața cumulată a proiectelor certificate sau asistate pentru obținerea certificări verzi, aceasta a înregistrat o creștere de peste 100% față de sfârșitul anului 2015.

Astfel, dacă la sfârşitul lui 2015 suprafața cumulată a proprietăților asistate pentru certificare de către BuildGreen era de circa 1,2 milioane mp, la finalul lui 2016, această valoare a crescut până la 2,7 milioane mp. 

Printre noii clienți contractați de BuildGreen în 2016 se numără ansamblul de birouri The Bridge dezvoltat de Forte Partners, turnul de birouri Unirii View construit de investitorul belgian Yves Weerts în centrul capitalei sau clădirea Globalworth Tower deținută de fondul de investiții Globalworth,  dar și o serie de proiecte logistice sau industriale deținute de ocupații finali.

Tot în 2016, NEPI a mandatat BuildGreen să gestioneze un amplu proces de certificare care vizează portofoliul deținut de fondul de investiții, atât în România, cât și în alte țări din Europa Centrală și de Est.

Schimbarea majoră a anului 2016 o reprezintă însă creșterea ponderii proiectelor de retail în totalul cererii pentru certificarea clădirilor sustenabile, retailul devenind un al doilea motor important de promovare a practicilor sustenabile, alături de clădirile de birouri.

În cazul BuildGreen, retailul reprezintă 29% din numărul total de proiecte asistate pentru certificare, respectiv 46% din suprafața totală din portofoliu. Spre comparație, clădirile de birouri domină din punct de vedere numeric (62% din numărul total de proiecte), dar totalizează o suprafață mai mică (41% din portofoliul exprimat în m2).

Segmentele de industrial și rezidențial arată și ele semne de creștere, atingând în 2016 o pondere de aproximativ 13% în suprafața totală certificată.

Potrivit datelor publice, în 2016, peste 30 de mari proprietăți comerciale (birouri, retail și industrial) din România au obținut un certificat internațional de sustenabilitate. Pentru acest an, compania estimează o creștere de 25% a numărului de proiecte certificate la nivelul întregii țări, respectiv o creștere de 30% a portofoliului companiei. 

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...