BVB schimbă componenţa indicelui principal pentru a doua oară de la lansarea acestuia

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) schimbă componenţa indicelui principal pentru a doua oară de la lansarea acestuia, astfel că din 3 iulie vor fi 13 companii, odată cu includerea DIGI Communications, se arată într-un comunicat al operatorului pieţei de capital.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 18:07
BVB schimbă componenţa indicelui principal pentru a doua oară de la lansarea acestuia

Decizia a fost luată de Comisia Indicilor care a decis luni, în cadrul unei întâlniri extraordinare, să extindă numărul companiilor care fac parte din indicii BET şi BET-TR, de la 12 la 13 companii.

‘Companiile mari formează piaţa într-un mod semnificativ. Companii noi din sectoare noi vin pe piaţă, folosind cea mai modernă infrastructură pe care am construit-o deja pentru a conecta piaţa noastră cu fiecare investitor, local sau internaţional, astfel încât oportunităţile se prezintă acum într-un număr şi la o viteză fără precedent’, a spus Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.

Lucian Anghel, preşedintele BVB susţine că în acest moment capitalizarea tuturor companiilor listate la BVB depăşeşte 37 de miliarde de euro, din care companiile româneşti au peste 20 de miliarde de euro.

‘DIGI a fost cel mai mare IPO privat din istoria pieţei de capital româneşti, iar Comitetul Indicilor a decis includerea acestui emitent în indicele principal al bursei’, a afirmat Anghel.

Conform BVB, ponderile simbolurilor din componenţa indicilor vor fi determinate pe baza numărului de acţiuni şi a preţului de închidere de la finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 22 iunie 2017. Noile structuri ale indicilor BVB vor intra în vigoare începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 3 iulie 2017.

Acţiunile DIGI au intrat la tranzacţionare la BVB pe 16 mai 2017, în urma finalizării celei mai mari oferte publice initiale (IPO) derulată de o companie privata pe piaţa de capital românească, de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Valoarea acţiunilor companiei era în scădere cu jumătate de procent luni, la 39,2 lei/acţiune. Comparativ cu preţul de listare, acesta era mai mic cu 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...