Cal troian în curtea Uber: Google transformă Waze în aplicaţie de ride sharing

Aplicaţia de navigaţie Waze, soluţia GPS preferată a şoferilor Uber, va avea în curând funcţie de ride sharing. Google, care a cumpărat Waze în 2013 pentru aproximativ un miliard de dolari, va lansa în această toamnă servicii de ride sharing pentru utilizatorii din zona San Francisco ai aplicaţiei de navigaţie prin GPS.
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 09:15
Cal troian în curtea Uber: Google transformă Waze în aplicaţie de ride sharing

Surse apropiate situaţiei au declarat, pentru Wall Street Journal, că testele au început încă din luna mai, pe un eşantion restrâns de câteva mii de angajaţi ai companiilor de tehnologie din zona San Francisco, care fac naveta zilnic către birou. Din toamnă, serviciul de ride sharing prin Waze ar urma să fie deschis tuturor utilizatorilor din zona San Francisco.

Waze este una dintre cele mai populare aplicaţii de navigaţie prin GPS, oferind şoferilor informaţii în timp real adunate de la alţi utilizatori din zonă. Mulţi şoferi Uber preferă Waze pentru a naviga prin traficul aglomerat din oraş.

Google încearcă să-şi diferenţieze proiectul de ride sharing folosind un model uşor diferit faţă de Uber şi alţi furnizori de servicii similare. Clienţii Waze vor face „autostopul” pe aplicaţie, fiind transportaţi de şoferi care mergeau deja în aceeaşi direcţie. Compania vrea să stabilească tarife extrem de scăzute, pentru a descuraja folosirea aplicaţiei ca serviciu de taximetrie.

În perioada de testare, Waze a practicat, în San Francisco, preţuri de maximum 54 de cenţi pe milă, mai ieftin decât majoritatea serviciilor Uber şi Lyft din zonă, potrivit WSJ.

Google susţine de asemenea că veniturile şoferilor Waze nu ar fi impozabile, deoarece ar reprezenta practic contravaloarea carburantului consumat în timpul călătoriei.

În timpul proiectului-pilot din San Francisco, orice utilizator Waze se poate înregistra ca şofer sau călător, iar „autostopiştii” pot efectua doar două călătorii pe zi, spre şi dinspre serviciu.

Te-ar mai putea interesa și
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul......
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică, a declarat ...
Parlamentul European a adoptat un plan de şase miliarde de euro pentru Balcani
Parlamentul European a adoptat un plan de şase miliarde de euro pentru Balcani
Parlamentul European a adoptat miercuri planul de creştere de şase miliarde de euro pentru Balcani anunţat în toamnă, ...
Managerii de HR – recrutaţi cu salarii nete lunare între 3.000 şi 5.000 euro, iar Managerii de Logistică – între 2.500 şi 4.000 euro – Sorin Roibu, Managing Partner la firma de recrutare Arthur Hunt România INTERVIU
Managerii de HR – recrutaţi cu salarii nete lunare între 3.000 şi 5.000 euro, iar Managerii de Logistică – ...
"În general, la o schimbare de job a middle managerilor, creșterea ajunge, în medie, la 10-15%. În cazul în care este ...