Camera Deputaţilor votează joi Codul fiscal

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca plenul să dezbată şi să voteze joi cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul fiscal, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 15:23
Camera Deputaţilor votează joi Codul fiscal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat în Biroul permanent că miercuri pot fi depuse amendamentele la Codul fiscal, până la ora 12,00, urmând ca în aceeaşi zi Comisia de buget-finanţe să întocmească raportul în cazul acestui act normativ.

Zgonea a precizat că joi se va dezbate şi se va vota în plen Codul fiscal.

Senatul a aprobat marţi cererea de reexaminare a proiectului de Cod fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Raportul Comisiei de specialitate a fost aprobat de plen cu 130 de voturi ‘pentru’, cinci ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcţiile speciale pentru investiţiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016.

În privinţa impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, în luna iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că ‘legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ’, motiv pentru care ‘în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate’.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...