Cât e timbrul de mediu pentru maşina ta? Calculează singur noua taxă auto aici

Guvernul lucrează la un nou proiect de act normativ prin care actuala taxă de poluare auto este înlocuită cu timbrul de mediu. Cu menţiunea că nu este vorba despre forma finală a legii, publicată în Monitorul Oficial, vă prezentăm variabilele şi formula pe baza cărora oricare dintre dvs. puteţi calcula cât veţi plăti la înmatricularea unei maşini
Economica.net - mie, 23 ian. 2013, 15:05
Cât e timbrul de mediu pentru maşina ta? Calculează singur noua taxă auto aici

Pentru autoturismele euro 5, euro 4 şi euro 3, formula de calcul a noului timbru de mediu este următoarea:
Suma de plată = [(A x B x(100 – C)]/100, unde:

A = valoarea combinată a emisiilor de CO2, exprimată în grame/km menționate in Cartea de Identitate a Vehiculului;

B = valoarea timbrului de mediu pentru emisiile poluante, exprimată în Euro/1 gram CO2, prevăzută în tabelele de mai jos, pentru fiecare normă de poluare, Euro 5, Euro 4 sau Euro 3

C = cota de reducere a timbrului, pe care o găsiţi în tabelul al patrulea

 

 

Pentru autoturismele cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 şi pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de CO2, noul timbru de mediu se calculează după formula:

Suma de plată = [E x D x (100 -C)]/100

unde:

C = cota de reducere a timbrului. Valorile sunt specificate în tabelul de mai sus

D = cilindreea – capacitatea cilindrica

E = timbrul de mediu, prevăzut în tabelul de mai jos, in a treia coloană:

 

Cât va fi taxa pentru maşinile second-hand

Pentru un VW Golf 4 din perioada 2001-2003, euro IV, taxa variază între 264 şi 452 de euro, în creştere faţă de valorile actuale, cuprinse între 147 şi 238 de euro.

Pentru un Opel Astra, tot euro IV, din acelaşi interval, noua taxă va fi, în funcţie de emisii, între 354 şi 573 de euro, tot mai mare decât vechea taxă, cuprinsă între 222 şi 359 de euro.

În cazul unui VW Passat, pentru o maşină din 2008, euro IV, taxa scade de la 1.132 de euro la 878 de euro, iar pentru una din 2004, cu aceeaşi cilindree, dar din 2004, euro III, taxa scade de la 1.830 de euro la 1.657 de euro

Pentru un Ford Focus euro IV, cu motor de 1,6 litri, din perioada 2004-2006, noua taxă va fi cuprinsă, în funcţie de nivelul emisiilor, între 336 şi 440 de euro. Mai mult faţă de cât se plăteşte acum, între 293 şi 383 de euro.

Citeşte şi Noua taxă auto: Mai mare la maşina nouă decât la cea veche

Te-ar mai putea interesa și
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor şi gospodăriilor din zona euro a continuat să stagneze luna trecută, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE),......
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scăzut azi prețurile la motorină, menținând prețul benzinei.
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din luna aprilie 2024
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din ...
Creditele care vor fi acordate populației din luna aprilie ar urma să aibă dobânzi mai mici în condiţiile în care ...
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe ...