CCR – posibilă decizie pe sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, o decizie la sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex, respectiv o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil.
Economica.net - mie, 18 iul. 2018, 05:51
CCR - posibilă decizie pe sesizarea referitoare la articolul privind nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex

În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia anti-discriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor care a fost oficiată în 2010 la Bruxelles.

Ulterior, pe 29 noiembrie 2016, CCR, sesizată în acest caz, a decis suspendarea cauzei până la primirea răspunsurilor la un set de întrebări adresate CJUE, stabilind ulterior mai multe termene de control.

Pe 5 iunie 2018, CJUE a stabilit, în cauza privindu-i pe cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi pe partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton, că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.

Sesizată de CCR, CJUE arată că noţiunea de ‘soţ’, în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor UE şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.

Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor, a statuat CJUE.

Curtea afirmă însă că obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui cetăţean al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituţiei căsătoriei în acest prim stat membru şi nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale.

Te-ar mai putea interesa și
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Înmatriculările de mașini noi din Europa s-au majorat, după primele trei luni din 2024, cu 4,9%. Înmatriculările Dacia au crescut cu 3,2%. ...
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. Zeci de mii de oameni au ieșit la protest
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. ...
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de ...
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai afectați păgubiți
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai ...
Despăgubirile din vătămări corporale și decese acoperite de RCA vor avea prioritate la plată în cazul în care asigurătorul ...
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Într-o altă seară de negocieri, marcată de evenimente tensionate și întunecate, prețul Bitcoin a căzut cu încă ...