Ce malluri se deschid anul acesta, în România – studiu CBRE

Stocul nou de spaţiu de retail ce urmează a fi livrat în perioada 2014 - 2016 depăşeşte 350.000 de metri pătraţi, din care 194.000 de metri pătraţi vor fi livraţi doar în 2015, potrivit celui mai recent studiu despre piaţa locală comercială, realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 12:10
Ce malluri se deschid anul acesta, în România - studiu CBRE

Aceste deschideri vor duce la creşterea densităţii comerciale de la un nivel actual de 139 de metri pătraţi la 158 de metri pătraţi pentru 1.000 de locuitori.

Dintre proiectele aflate în construcţie, doar două urmează a fi deschise până la sfârşitul anului 2014, amândouă parte a portofoliului NEPI – Vulcan Value Center situat în Bucureşti şi Târgu Jiu Shopping City, însumând 52.000 metri pătraţi.

Construcţia a demarat şi la proiectele Parklake şi Mega Mall, situate în zona de Est a Bucureştiului, Ghencea Shopping Centre (dezvoltat de Immochan), tot în Capitală, prima fază a Coresi Shopping City în Braşov şi Timişoara Shopping City.

Dezvoltarea ar putea începe şi la alte proiecte noi, precum Victoria City, precum şi expansiuni sau renovări ale unor scheme existente.

La finalizare, în 2016, toate aceste proiecte vor creşte stocul de spaţiu comercial modern la 3,15 milioane metri pătraţi.

În ultimele 12 luni, unul dintre segmentele comerciale cu o activitate intensă a fost sectorul bricolaj (DIY). În acest domeniu s-au înregistrat mişcări semnificative încă din 2013, moment în care Kingfisher a cumpărat operaţiunile Bricostore din România. A urmat achiziţia Praktiker de către un om de afaceri local.

La începutul anului, Obi a anunţat închiderea operaţiunilor din România până în septembrie 2014, în timp ce bauMax a vândut reţeaua locală către Leroy Merlin.

Jucătorul local Dedeman domină acest segment încă din 2010, înregistrând vânzări record de peste 600 milioane de euro în 2013. În acest moment, Dedeman are cea mai extinsă reţea de magazine, cu 37 de unităţi operaţionale, urmând să ajungă la 40 până la sfârşitul anului.

Aceste schimbări au intervenit pe fondul scăderii numărului de construcţii rezidenţiale şi a puterii de cumpărare, menţionează specialiştii în sectorul imobiliar.

Până în 2015, piaţa locală de bricolaj (DIY) se va transforma, dintr-o piaţă fragmentată, cu peste 10 jucători, într-o piaţă mai concentrată, cu 4 – 5 jucători importanţi.

‘Una din tendinţele care va fi înregistrată în următorii ani este legată de renovarea centrelor comerciale existente. În acest moment, circa 37% din stocul modern comercial este operaţional de mai mult de 6 ani, astfel centrele au nevoie de o repoziţionare, fie printr-o renovare parţială sau totală, fie prin extinderi. Doar 15% din stocul modern a suferit astfel de modificări şi doar 5% din stoc a trecut printr-o renovare completă’, spune reprezentantul CBRE România, Luiza Moraru.

În Bucureşti, Anchor Grup a anunţat planuri de modernizare importante pentru ambele sale centre – Plaza România şi Bucureşti Mall.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei....
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...