Ce scrie presa străină despre protestele din România

Zeci de mii de români s-au strâns sâmbătă seara în capitala României pentru a protesta împotriva guvernului de la Bucureşti şi a controversatei sale reforme a justiţiei, au relatat agenţiile internaţionale de ştiri, printre care dpa şi AFP
Economica.net - Dum, 21 ian. 2018, 09:15
Ce scrie presa străină despre protestele din România

Schimbările la legea justiţiei ar putea bloca activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), instituţie care a adus în fa a justiţiei înalte oficialităţi politice din România, cum ar fi fostul prim-ministru Adrian Năstase, notează agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Agenţia dpa semnalează că au avut loc încăierări între protestatari şi poliţie şi aminteşte că, săptămâna trecută, un al doilea prim-ministru al ţării a demisionat în numai 13 luni din cauza disputelor pe tema corupţiei în cadrul Partidului Social-Democrat (PSD), de guvernare.

Agenţia de presă germană notează că liderul PSD, Liviu Dragnea, nu poate deveni prim-ministru, din cauza unei condamnări anterioare pentru fraudă electorală, însă, chiar şi aşa, „Dragnea insistă să tragă sforile la guvern”, situaţie soldată cu demisiile premierului Sorin Grindeanu, în iunie, şi a lui Mihai Tudose, la începutul săptămânii trecute. Agenţia dpa mai aminteşte că Viorica Dăncilă, „un aliat apropiat al lui Dragnea”, a fost desemnată să conducă noul guvern.

Peste 30.000 de români au manifestat sâmbătă la Bucureşti şi în peste 10 mari oraşe din ţară pentru a spune „nu corupţiei” şi împotriva unei reforme controversate a justiţiei pe care doreşte să o impună majoritatea de stânga, relatează şi AFP, care consemnează şi opinii ale unor participanţi la mitingul din Bucureşti.

Purtând drapeluri tricolore sau pancarte în formă de mână pe care se putea citi „Toţi pentru justiţie”, manifestanţii au traversat centrul Bucureştilor pentru a ajunge în faţa Parlamentului, scandând „Hoţii”.

Circa 5.000 de persoane au manifestat la Cluj (nord-vest), 5.000 la Timişoara (vest) şi 3.000 la Iaşi (nord-est), aminteşte AFP, care citează informaţii difuzate de mass media locale. AFP se referă şi la raportul publicat joi de organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, care menţiona că „magistraţii s-au asociat în mare parte mişcării de protest” suscitată de reforma sistemului de justiţie.

În fine, AFP remarcă faptul că o încercare de modificare a Codului Penal a provocat iarna trecută un val de contestaţii de o amploare fără precedent de la căderea regimului comunist, la sfârşitul anului 1989, obligând guvernul de atunci să facă un pas în spate

Te-ar mai putea interesa și
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă,......
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Banca Centrală Europeană va permite băncilor elene să-şi recompenseze acţionarii pentru prima dată din 2008, după ...
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii au respins mandatul de a forma un guvern
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii ...
Partidul populist bulgar 'Există un astfel de popor' (ITN) a refuzat joi mandatul de a încerca să formeze un nou guvern, ...
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea ...
Aurul creşte azi, 28 martie 2024, şi atinge un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României ...