Cea mai slabă producţie de zahăr din ultimii 40 de ani duce la creşterea importurilor în UE

Uniunea Europeana se pregateste pentru cea mai slaba productie de zahar din ultimele patru decenii, ceea ce duce la cresterea preturilor si a importurilor în regiune, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 04:55
Cea mai slabă producţie de zahăr din ultimii 40 de ani duce la creşterea importurilor în UE

Potrivit analistilor de la firma de cercetare F.O. Licht GmbH, productia de zahar alb în cele 28 de state membre UE va scadea în acest sezon cu 24%, pâna la 13,6 milioane tone, cel mai redus nivel înregistrat dupa 1971. Vremea secetoasa din unele parti ale Europei si reducerea suprafetelor cultivate cu sfecla de zahar vor face ca unele state sa produca mai putin decât permite UE, crede Stefan Uhlenbrock, analist la F.O. Licht.

‘A avut loc o reducere substantiala a suprafetelor cultivate, dar la aceasta s-au adaugat unele probleme cu vremea nefavorabila în anumite tari, astfel ca productia la hectar nu este impresionanta. Vor fi mai multe tari care nu vor putea sa îsi atinga cota pentru sezonul 2015-2016’, a declarat Stefan Uhlenbrock.

Conform prognozelor F.O. Licht, productia de zahar alb a UE va fi mai mica decât cea de 17,8 milioane tone înregistrata în 2014-2015 în conditiile în care Suedia, Danemarca, Finlanda si Marea Britanie se vor numara printre statele care vor produce mai putin decât cotele introduse dupa reforma zaharului din 2006, scrie Agerpres.

Potrivit datelor Comisiei Europene, cantitatea de zahar de import pentru rafinare în UE pentru care s-au emis autorizatii este deja cu 57% mai mare decât nivelul înregistrat anul trecut. La data de 16 octombrie blocul comunitar eliberase autorizatii pentru importul a 400.292 tone de zahar pentru rafinare, fata de 254.252 tone în perioada similara a anului trecut.

Uniunea Europeana, odata al doilea mare exportator mondial de zahar, s-a straduit timp de mai multi ani sa-si reduca productia, dupa ce Organizatia Mondiala a Comertului a decis ca UE arunca zahar subventionat pe pietele mondiale. Pe fondul reducerii productiei, o parte din cererea UE de zahar a început sa fie acoperita de importuri, fie scutite de taxe sau cu taxe mai mici. În plus, combinatia dintre diminuarea productiei interne si cresterea preturilor a facut si mai profitabila rafinarea zaharului în UE ceea ce a stimulat si mai mult importurile.

Saptamâna trecuta, preturile la zahar în Europa Occidentala se situau la nivelul de 495 de euro pe tona, în timp ce pretul la zahar alb cu livrare în zona Mediteranei era la nivelul de 525 de euro pe tona, potrivit datelor Kingsman. Cu toate acestea, tarile din regiune vor utiliza zaharul ramas de anul trecut pentru a face fata vânzarilor din acest sezon. Exista în continuare stocuri suficiente de zahar, a declarat Claudiu Covrig, analist la Kingsman. La rândul sau, Comisia Europeana a subliniat ca nu vor exista probleme cu aprovizionarea cu zahar în perioada urmatoare.

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Banii se vor duce într-un fond de garantare a biletelor în cazul falimentului companiei aeriene
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Banii se vor duce într-un fond de garantare ...
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România este propunerea lui Alin Burcea, noul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Banii ar......
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului se înmulţesc ...
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Contrele dintre șefii grupului Stellantis și autoritățile din Italia au dus la o situație în premieră pe piața auto ...
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul poliţelor – studiu
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul ...
Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza ...