Hotelul Aro Palace din Braşov intră la tranzacţionare la Bursa din Sibiu vineri, 28 februarie

SIF Transilvania (SIF3) susţine Bursa din Sibiu cu listarea Aro Palace S.A. în secţiunea ATS (sistemul alternativ de tranzacţionare), unde transparenţa şi obligaţiile de raportare sunt minime. Compania este a treia cea mai mare din portofoliul SIF3.
Adrian N. Ionescu - mie, 26 feb. 2014, 09:23
Hotelul Aro Palace din Braşov intră la tranzacţionare la Bursa din Sibiu vineri, 28 februarie

SIF Transilvania (SIF3) are  peste 90 % din acţiunile Aro Palace, iar listarea la Bursa din Sibiu (SIBEX) pare mai degrabă o ajutor pentru aceasta, decât rezultatul grijii pentru interesul investitorilor pentru acţiunea Aro Palace.

La SIBEX nu mai sunt listate decât bursa sibiană însăşi, pe piaţa principală. Pe piaţa ATS mai sunt listate trei companii, dintre care una rezultată dintr-o divizare, Prodplast Imobiliare, care trebuia să ajungă la o bursă, ca urmare a unei obligaţii legale.

SIF Transilvania a mai trimis tot pe ATS de la Sibiu şi două emisiuni de acţiuni diferite ale fabricii de echipamene periferice Feper Bucureşti şi fabrica de schimbătoare de căldură Romradiatoare Braşov.  FEPER are listate acţiunile ordinare şi acţiunile preferenţiale.

Piaţa ATS este mai favorabilă  trazacţiilor speciale, prin care s-ar putea înstrăina mai uşor o parte din acţiuni.

Aro Palace este complexul hotelier care a devenit una dintre emblemele Braşovului, mai ales pentru că a fost legat de festivalul de muzică „Cerbul de aur„.

În ultimii trei ani a înregistrat profituri brute de puţin peste 100.000 de lei (176.000 în 2010) din venituri anuale de peste 23 de milioane de lei. Pe site-ul Sibex compania este trecută cu profit net zero.

Aro – Palace este evaluată la circa 90 de milioane de lei în portofoliul SIF3, unde acoperă circa 7,7% din totalul activelor nete (6,46% din activele totale).

ECONOMICA.NET a anunţat cea dintâi iminenta listare a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...