„Creşterea salariilor bugetarilor să se facă după minim un an de la adoptarea noului Cod fiscal”

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că este necesar ca aplicarea măsurilor de creștere a salariilor personalului bugetar să se realizeze după minim un an de la adoptarea noului Cod fiscal, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 13:14

Acesta a explicat că majorarea salariilor în sectorul bugetar ar trebui să se realizeze după minim un an de la adoptarea noului Cod Fiscal, respectiv după producerea efectelor măsurilor de stimulare a investițiilor și înființarea de noi locuri de muncă, care să asigure generarea resurselor bugetare aferente unei creșteri sustenabile a salariilor.

Membrii Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România și-au exprimat îngrijorarea privind creșterile salariilor bugetarilor recent anunțate și solicită luarea în considerare a unor aspecte vizând necesitatea respectării principiilor responsabilității și a precauției, respectarea țintei de deficit bugetar de sub 2% din PIB pentru bugetul de stat pe 2016 și necesitatea reducerii fiscalității asupra mediului de afaceri, fără instituirea de noi poveri fiscale pentru întreprinzători. Totodată, salariile bugetarilor trebuie corelate cu salariile din industrie, potrivit bunelor practici europene.

Ovidiu Nicolescu a dat ca exemplu Norvegia, unde industria, expusă la concurență pe piața externă, negociază prima salariile iar rezultatele sunt un reper pentru toate celelalte sectoare, inclusiv pentru salariații bugetari, pentru asigurarea creșterii concurenței și pentru ca prețurile să nu se majoreze, cu consecințe pentru export.

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România consideră necesară respectarea, elaborarea și adoptarea unei legi unitare a salarizării bugetarilor, cu consultarea inclusiv a reprezentanților confederațiilor patronale reprezentative. De asemenea, este nevoie de stabilirea măsurilor de creștere a salariilor bugetarilor corelat cu evoluția economiei României, inclusiv cu implementarea noului Cod fiscal.

Potrivit CNIPMMR, ar trebui ca salariile bugetarilor să fie legate de salariile din industrie, astfel încât salariile din sectorul public să nu fie mai mari decât salariile din sectorul privat, pentru a preveni apariția unor discrepanțe nejustificate, generatoare de multiple efecte negative precum inflație, falimente sau lipsa competitivității la export.

Mai mult, reprezentanți CNIPMMR afirmă că este necesară stabilirea salariilor bugetarilor în cadrul unor limite minime și maxime, pentru fiecare post, cu obligația plății salariului minim corespunzător postului și cu criterii obiective de acordare în fiecare lună/trimestru a sumelor peste nivelul minim, în funcție de responsabilitățile postului, munca efectiv depusă, cantitatea și calitatea acesteia, astfel încât să nu se plătească salarii egale, indiferent de activitatea desfășurată și performanțele înregistrate de fiecare bugetar în parte. De asemenea, aceștia susțin că trebuie suspendate măsurile de creștere a salariilor unor categorii de bugetari până la aplicarea legii unitare a salarizării bugetarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă mult aşteptată pentru mediul de afaceri, în valoare de 500 de milioane......
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
ING Bank și-a reînnoit certificatele de securitate ale Home’Bank și a transmis un mesaj clienților.
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Air Malta, compania națională a insulelor malteze, va efectua ultimul zbor pe 30 martie. Guvernul maltez a decis în toamna ...
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale ...